Scrisoare de la Ofelia, mamica THEODOREI

Ofelia mi-a scris pe email, si m-a rugat sa daruiesc tuturor celor care imi viziteaza blogul, o poezie din partea ei. Este o poezie mostenita de la bunica ei, o femeie tare credincioasa. Aceasta scrisoare este reflectia recunostintei Ofeliei, pentru ceea ce ea numeste ajutor, primit din partea mea si a celor care au adoptat si dat mai departe in lume povestea fetitei ei care are nevoie de sprijin. In realitate, eu nu am facut mare lucru pentru ei, si in neputintele mele, nu pot decat sa-mi plec capul in fata unor oameni care duc cu bucurie durerea si crucea pe care Dumnezeu le-a randuit-o. Domnul mi-e martor ca poate nu as fi fost capabila sa port durerea si frica lor timp de 3 ani pana acum, numai oamenii puternici se pot ridica atat de prompt de jos atunci cand greutatile ii doboara. Si in fata unor asemenea PARINTI, eu ma inclin. In rest, numai Dumnezeu pune in inima crestinului iubire, putere, speranta. "Draga Marilena, Ma bucur din inima ca am descoperit blogul tau, ca am patruns prin intermediul lui intr-o lume care imi aduce foarte multa pace sufleteasca. Imi place nespus de mult! Ma simt mai aproape de Dumnezeu atunci cand il accesez si-i rasfoiesc paginile si parca rostul meu pe aceasta lume imi pare mult mai clar, credinta mea in Dumnezeu capata noi dimensiuni. Stiu ca o am, ea m-a ajutat sa nu abandonez lupta, sa nu-mi pierd mintile definitiv insa e inca un sentiment latent, necultivat... N-am stiut ca fiinta mea poate rezona astfel decat atunci cand am rasfoit aceste pagini, depozitare ale unor valori morale si culturale extraordinare. As vrea sa va daruiesc, tie si tuturor crestinilor care viziteaza blogul tau, o poezie religioasa de suflet, pe care o stiu de la bunica mea din partea mamei si la care tin enorm. E plina de invataminte si de iubire de oameni. As fi tare bucuroasa sa-si gaseasca un loc la tine pe blog. O tin minte din copilarie, nu eram nici macar la scoala atunci cand am invatat-o. Deci a trecut ceva vreme... Am redactat-o acum cativa ani, nu cumva sa uit vreun vers, sa o pot impartasi, la randul meu, iubitorilor de bine, iubitorilor de Dumnezeu. Din pacate nu am avut cui s-o impartasesc pana in acest moment pentru ca oamenii din jurul meu erau mult prea grabiti, prea preocupati de cele lumesti, de alergatura cotidiana. Sau poate asa i-am perceput eu, pentru ca eu insami eram prinsa in acel iures. Theodorei i-o spun cu mare drag, pe langa rugaciunile ei preferate si poezioare, aproape in fiecare seara. As fi tare curioasa sa stiu de unde a invatat-o bunica, la randul ei. Candva am intrebat-o dar s-a asternut timpul pe unele dintre amintirile mele... Bunica a avut un frate slujitor al lui Dumnezeu, pe Arhimandritul Bonifatie, despre care stiu ca a ctitorit prin Oltenia niste manastiri si a fost si staret. Poate ca exista o legatura intre poezie si raposatul parinte Bonifatie. O sa pun in attach poezia mea draga. Va imbratisez cu drag si Dumnezeu sa va calauzeasca pasii pretutindeni. Ofelia" Poezie pentru voi, toti. Colo sus, mai sus de Soare, Unde-s stele lucitoare, Stă Sfant’ Petru pe un plai Lângă poata cea de Rai Şi cu cheia tot deschide Poarta Raiului şi-o-nchide; Celor buni el le-o deschide Celor răi, nedrepţi, le-o-nchide. Tatăl lui Sf. Petru vine -Petru, ai loc şi pentru mine? -Tată, loc ţi-aş face-n Rai, Însă loc aici tu n-ai! Raiul nu mi te primeste, Domnul de sus te goneste. Pe lume cât ai trăit, Numai rele-ai făptuit: Ca primar, tu ce erai, Strâmbe legi în sat făceai: Celor ce-ţi munceau cu chin Plata n-o dădeai deplin Şi te-ai depărtat mereu, Tată scump, de Dumnezeu Şi de Raiul lui cel sfânt, Cum e Cerul de Pământ. Fratele lui Sf. Petru vine -Petru, ai loc şi pentru mine? Frate, loc ţi-aş face-n Rai, Însă loc aici tu n-ai, Raiul nu mi te primeşte, Domnul de sus te goneşte. Pe lume cât ai trăit, Numai rele-ai făptuit: Ca plugar, tu ce erai, De la altul tot tăiai Şi la tine-adăugai Şi te-ai depărtat mereu, Frate scump, de Dumnezeu Şi de Raiul lui cel sfânt, Cum e Cerul de Pământ. Sora lui Sf. Petru vine: -Petru, ai loc şi pentru mine? - Soră, loc ţi-aş face-n Rai, Însă loc aici tu n-ai, Raiul nu mi te primeste, Domnul de sus te goneste. Crâşmăriţă-n sat erai, Cupa n-o dădeai deplin, Apă tu puneai în vin Şi te-ai depărtat mereu, Sora mea, de Dumnezeu Şi de Raiul lui cel sfânt, Cum e Cerul de Pământ. Mama lui Sf. Petru vine: -Petru, ai loc şi pentru mine? - Vino, mamă, intră-n Rai, Loc de cinste-aici tu ai! Raiul vesel te primeşte, Domnul de sus te voieşte. Pe lume cât ai trăit, Numai bine-ai făptuit: Pe cei goi îi îmbrăcai, Pe setoşi îi adăpai, Pe flămânzi îi săturai. Lumânări mereu ai dat; Le dădeai, Măicuţă, stinse Vin’ să ţi le-arăt aprinse În mijlocul Raiului, Sus, pe masa Tatălui. Întră veselă-n grădină, Unde-n veci e zi senină, Unde nu e niciodată, Nor sau noapte-ntunecată. Amin!