Acasa din nou
>> vineri, 24 iulie 2009
Ne-am intors de la mare luni noapte. Vacanta a fost una hotarata in mare graba, in contextul in care bunicii au plecat si ei la mare si ne-am gandit ca e pacat sa nu profitam si noi de cateva zile. In cateva ore ne-am pregatit si am plecat la Mamaia. Am avut bucuria sa ne cazam la acelasi hotel cu niste buni prieteni cu care calatorim frecvent pe la manastiri. Anna a fost rasfatata, s-a jucat si cu cei trei prieteni micuti si cu bunicii care au stat numai cu ochii pe ea. Iar noi, parintii am avut putin timp pentru relaxare, un lux de care anul asta nu am avut parte mai deloc.
Traficul a fost cumplit in toate zilele, caldura greu de suportat, aglomeratia crunta mai ales in zilele de week-end. Dar plaja de dimineata si de seara a fost minunata, apa- magnifica! Anna are deja experienta de inotatoare cu colac si a trebuit sa facem eforturi sa o tinem la o adancime rezonabila. E pur si simplu inebunita dupa apa, balaceala, inot. Am facut si o scurta plimbare pana la Manastirea Techirghiol, am stat la Sfanta Liturghie, ne-am bucurat de o predica minunata si ne-am inchinat la moastele Sfintilor Imparati Constantin si Elena, care au fost scoase in curtea unei biserici din localitate.
A fost frumos si pe undeva am regretat ca nu am putut sta mai mult, ne astepta prea multa treaba acasa.
Acasa am gasit totul cat de cat ok, gradina arata cam sifonata din cauza caniculei, castravetii mei au facut efect de sera la nivelul pamantului si s-au cam umplut de uscaturi, nici prea bine udati nu au fost in lipsa noastra, de fapt nu cred ca au fost corect udati. Am lasat in curte oameni bine intentionati dar nu foarte priceputi la gradinarit, si am observat ca au udat o parte din gradina pe soare. Am avut de lucru mult dupa ce ne-am intors acasa, din cauza asta nu am putut posta nimic pe blog. In fine, slava Domnului, e totul bine! Speram sa mai putem pleca putin, de data asta singuri, intr-un alt tur al tarii, axat mai mult pe vizitarea manastirilor, asa cum am facut si anul trecut.
Am constatat in zilele de vacanta pe litoral ca mi s-au schimbat mult preferintele: litoralul imi place numai sub aspectul balacelii si inotului in apa sarata. In rest, nu am parte nici de liniste, soarele nu mi-e deloc drag (eu am pielea alba si sensibila, ma inrosesc repede si fac arsuri grave daca nu folosesc protectie de la 35 in sus). In plus, nu-mi sta deloc bine bronzata. In concluzie, ori imbatranesc si incep sa apreciez pielea alba si sa prefer linistea, ori...cine stie...
Cert este ca noaptea nu am reusit sa dorm nici doua ore din cauza harmalaiei care razbatea din toate discotecile, inclusiv de pe plaja. Mi-am promis ca o sa caut locatiile cale mai nepopulate de pe litoral, Mamaia, pentru care aveam un respect deosebit, deja s-a transformat intr-o statiune manelizata si lipsita de decenta.
Fotografii nu am decat personale, din aceasta cauza nu voi pune nici una pe blog.
Deci, bine v-am regasit!












4 comentarii:
bine ai revenit! iti recomand Eforie Nord pentru anul viitor, e o statiune foarte linistita, nu sunt discoteci, sau cel putin eu n-am vazut/ n-am auzit :).Si nici nu e foarte aglomerat. Noua ne-a placut foarte mult.
Bine ai revenit Marinela!mi-ai lipsit am fost pe aici dar nu am udat nimic desi era canicula!si vecinii nostri mai tineri pleaca in ture de cite ori pe an si noi avem grija de frumoasele lor flori dar spun eii ca ne facem bine cele trebuincioase!Bateriile cred ca s-au incarcat asai??Ma bucur pt.voi ca ati petrecut bine!o zi racoroasa pe cit posibil!te pup!
Te inteleg perfect! Litoralul nostru este manelizat, toata lumea urla si vinde ceva, mai mult de 2 zile nu rezist. Ma oboseste toata agitatia si nebunia asta... La asta ma gandeam si eu, oare am imbatranit? Sau doar m-am saturat? Sau am ajuns in stadiul in care daca dau un ban, astept sa primesc pe masura efortului financiar?
Oricum, bine ati revenit si sper sa va salvati gradina!
Acum am vazut postarea asta; cum eu nu suport zgomotul si sunt mare amatoare de liniste, iti recomand 2 Mai, este neasteptat de linistit [nu exista discoteci] si cu posibilitati de cazare minunate: o multime de pensiuni cu gradini si chiar mici livezi, parca esti la munte. Lume destul de putina si destul de ok. Iti recomand Casa Jenny, Stefania sau Eugenia, cazare foarte buna, le gasesti pe net pentru foto.
Trimiteţi un comentariu