IPS Teofan catre politicieni: Cine isi va aminti ca ati existat?
>> vineri, 23 octombrie 2009
Articol preluat de pe site-ul : ziaruldeiasi.ro » LOCAL
Mitropolitul Moldovei si Bucovinei a tinut ieri un discurs impresionant si, indirect, critic la adresa conducatorilor politici. El le-a dat acestora lectia sfintului Vasile cel Mare, care intruchipeaza "chipul credinciosului si al conducatorului". IPS Teofan le-a amintit conducatorilor ca azi sint mari, dar miine mici si a intrebat retoric cine isi va aminti ca am existat, daca nu lasam ceva bun in urma noastra. Apoi a vorbit miilor de credinciosi, intr-un limbaj direct si emotionant.
"Cine isi va mai aminti de noi peste 20, 30 de ani? Sa intelegem ca sintem trecatori, azi mari, miine mici. Banii, puterea, ambitia sint neinsemnate", a rostit ieri IPS Teofan, in cadrul ceremoniei de dupa slujba de hram a Catedralei Mitropolitane, de Sfinta Parascheva.
In stinga sa, de o parte a scenei, il ascultau cu capul plecat presedintele Consiliului Judetean, Constantin Simirad, senatorul Dumitru Oprea, deputatul Mihaela Popa, subprefectul Dragomir Tomaseschi si liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor. In dreapta au luat aminte la cuvintele Mitropolitului Moldovei si Bucovinei primarul Gheorghe Nichita, europarlamentarul George Becali, senatorul Varujan Vosganian, vicepresedintele CJ, Constantin Adascalitei si deputatul Cristian Adomnitei.
IPS Teofan le-a dat lor ca exemplu pe Sfintul Ierarh Vasile cel Mare, ale carui oseminte sint expuse in aceste zile alaturi de moastele Cuvioasei. "Vasile cel Mare este chipul credinciosului in biserica si al conducatorului, liderului, cum ii spunem noi astazi. A avut capacitatea de a fi si slujitor al lui Dumnezeu si conducator de institutie. Cum a putut sa fie smerit si autoritar, omul bogat care a slujit arhiereilor?", si-a inceput cuvintarea IPS Teofan, intr-un discurs impresionant si, indirect, critic adresat conducatorilor nostri politici.
Aveti autoritatea si banii ca gestionari, iar nu ca stapini ai multimii
Sfintul Vasile cel Mare, ale carui oseminte odihnesc la Manastirea Trei Ierarhi, a ocupat scaunul de Arhiepiscop al Cezareei in anul 370, in vremuri grele pentru biserica, luminind crestinatatea si aparind dogmele bisericii. El a fost primul ierarh care a intemeiat spitale si azile, pe linga Biserica, in ajutorul saracilor si celor neputinciosi, indemnindu-i pe cei instariti sa foloseasca avutiile lor, pentru a-i ajuta pe cei nevoiasi si lipsiti.
Oamenii politici avari care pun interesele personale in fata binelui cetatenilor au mai primit ieri o lectie de la Mitropolitul Moldovei si Bucovinei. "Pentru orice om, Sfintul Vasile cel Mare este modelul prin excelenta, ce minuieste autoritatea, dar care intelege ca atit autoritatea, cit si baza materiala nu le are decit ca gestionar si nu ca stapin al multimii, ci ca slujitorul bucuriei lui Dumnezeu", a spus IPS Teofan.
Asadar, mesajul pe care l-a transmis autoritatilor a fost ca trebuie sa slujeasca "celor ce se afla in slujba noastra". "Chipul Sfintului Vasile cel Mare este tot o lectie de smerenie. Desi s-a pregatit prin scolile lumii, fiind apreciat pentru cultura sa vasta si inteligenta remarcabila, acest barbat sfint a reusit sa imbine doua lucruri aparent de neconceput impreuna: pe de o parte o viata smerita, pe de alta parte o viata de invatator si de conducator al Bisericii lui Hristos, cu toate onorurile, dar si cu responsabilitatile ce deriva dintr-o astfel de pozitie", a mai adaugat IPS Teofan.












0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu