Text preluat din cartea “Problemele vietii”
Traducere de Cristian Spătărelu şi
Daniela Filioreanu
Carte tipărită cu binecuvântarea
Prea Sfinţitului Părinte GALACTION,
Episcopul Alexandriei şi Teleormanului
Editura Cartea Ortodoxă- Egumenita
Dacă ai fost nedreptăţit de aproapele tău, adu-ţi aminte de David. Gândeşte-te la blândeţea şi la lipsa de răutate a acestui prooroc şi mânia care îţi arde sufletul va dispărea.
Spune-mi: din ce pricină ţi-e duşman fratele tău? Poate te-a înjurat? Poate a furat de la tine? Poate te-a nedreptăţit? Orice ţi-ar fi făcut, să nu întârzii să tai frânghia care te ţine legat de duşmănie. Dacă nu faci lucrul acesta astăzi, mâine va fi mai greu. Poimâine, şi mai greu. Cu fiecare zi ce trece, ruşinea ta va creşte şi odată cu ea, duşmănia va prinde rădăcini puternice în inima ta.
Umple-mă de bucurie spunându-mi că ai fost la duşmanul tău, l-ai prins în braţe, l-ai strâns cu iubire şi l-ai sărutat cu lacrimi în ochi. Chiar şi fiară dacă ar fi, purtarea ta îi va muia inima şi se va îmblânzi. În felul acesta, scapi de păcat, iar pe el îl câştigi, făcându-l să-şi prefacă ura în prietenie şi dragoste.
Să nu-mi zici: „Este un om sucit, rău şi de neîndreptat şi de aceea nu aş putea niciodată să mi-l fac prieten”. Oricum ar fi, nu poate fi mai rău decât Saul, care deşi a fost salvat de multe ori de la moarte de David, s-a întors împotriva acestuia. Dar cu toate că Saul s-a purtat astfel, David l-a ajutat din nou, însă Saul nu s-a potolit şi a căutat să-l omoare iar şi iar.
Ce poţi să mai zici despre duşmanul tău? Că ţi-a intrat fără drept pe ogor? Că ţi-a furat animalele? Că şi-a bătut joc de tine? Că te-a înşelat? Cu toate acestea, nu a încercat să-ţi ia viaţa, aşa cum a încercat în repetate rânduri Saul cu David. Şi chiar dacă ar încerca să-ţi ia viaţa, tot David este mai presus de tine, căci cu toate că a trăit în vremea legii mozaice, care nu era desăvârşită şi care învăţa: ochi pentru ochi, dinte pentru dinte (Ieş. 21, 24), a ajuns la înălţimea înţelepciunii legii evanghelice: iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc pe voi (Luca 6, 27). Pe când tu, de multe ori, te umfli de răutate, înfuriat de ceea ce ţi-a făcut duşmanul tău în trecut, David, neţinând cont de ce avea să-i facă Saul în viitor, nu înceta să-l ajute şi să-l salveze din orice primejdie. Pe cine salva mereu? Pe cel care căuta cu tot dinadinsul să-l omoare!
Spune-mi, aşadar, cu ce anume te-a supărat vrăjmaşul tău? Ce ţi-a făcut de nu vrei să te împaci cu el? Ţi-a furat bani? Dar dacă tu înduri cu răbdare nedreptatea făcută, vei fi răsplătit de Dumnezeu foarte mult, ca şi cum ai fi împărţit acei bani la săraci. Pentru că fie dai milostenie săracilor, fie înduri nedreptatea, săvârşeşti aceeaşi faptă bună. A încercat, oare, să te omoare? Dacă tu te vei ruga pentru acel om ca Dumnezeu să-i ierte păcatele şi îl socoteşti binefăcătorul tău pentru păcatele pe care tu însuţi le-ai săvârşit, atunci vei fi socotit de Dumnezeu mucenic.
Ca şi în cazul tău, nici pe David nu a îngăduit Dumnezeu ca Saul să-l omoare. Astfel, pe capul său au fost puse mai multe cununi muceniceşti, pentru că deşi era urmărit de cel care voia să-i ia viaţa, el l-a salvat. Şi pe cine a salvat? Pe cel care atâta vreme cât a trăit, nu a încetat să-l prigonească şi să încerce să îi ia viaţa. Este vădit că în ceea ce priveşte intenţia de a fi ucis, David a fost ucis de mii de ori. Şi pentru că a fost omorât pentru Dumnezeu de mii de ori, i se cuvin mii de cununi muceniceşti, Ar fi putut şi el spune la fel ca Apostolul Pavel: Mor în fiecare zi! (1 Cor. 15, 31). Iată virtutea lui David: deşi i s-a dat în repetate rânduri ocazia să scape de urmăritorul său, nu a vrut să-şi mânjească mâinile de sânge. A preferat să înfrunte în fiecare zi primejdie de moarte, decât să facă ceva împotriva voii lui Dumnezeu. Ce înţelegem, aşadar, din pilda lui David? Că nu trebuie să ne răzbunăm nici măcar pe cei care voiesc să ne ia viaţa, cu atât mai puţin pe cei care ne pricinuiesc alte supărări.
Dar pentru că socoteşti că nu este cu putinţă ca vrăşmaşul tău să-şi schimbe gândul rău ce îl are asupra ta, îţi voi spune doar atât: există vreun animal mai sălbatic decât leul? Cu toate acestea, şi pe el îl îmblânzesc oamenii. Dacă folosesc mijloacele potrivite, ei pot schimba chiar şi firea leului, transformându-l în-tr-un animal liniştit şi blând ca o oaie. Crezi că tu, care ai puternicele arme ale iubirii şi smereniei, nu vei putea îmblânzi un om care, oricât de rău ar fi, este totuşi o fiinţă raţională, făcută de Dumnezeu după chipul Său?
Ce răspuns vom da atunci când vom îmblânzi animale, dar nu şi oameni, chiar dacă blândeţea este împotriva firii animalului, iar sălbăticia împotriva firii omului? Dacă putem transforma firea, cum de nu putem schimba un gând rău? Cu cât duşmanul tău este mai sălbatic, cu atât mai mare va fi răsplata cuvenită ţie, dacă vei reuşi, cu răbdare şi insistenţă, să-l vindeci de răutatea sa.
„Dar a spus atâtea despre mine”, te plângi tu. Şi ce e cu asta? Dacă are dreptate, să te îndreptezi. Iar dacă nu are dreptate, să râzi şi să priveşti spusele lui cu dispreţ. Dar mai bine să nu râzi, nici să nu dispreţuieşti cuvintele sale, ci să te bucuri, aducându-ţi aminte de spusele Domnului: Fericiţi veţi fi când oamenii vă vor urî pe voi şi vă vor izgoni dintre ei, şi vă vor batjocori şi vor lepăda numele voastre ca rău din pricina Fiului Omului Bucuraţi-vă în ziua aceea şi vă veseliţi, că, iată, plata voastră multă este în cer (Luca 6, 22-23). Sau poate duşmanul tău are dreptate în ceea ce zice? Atunci vei dobândi aceeaşi răsplată, dacă rabzi cu smerenie cuvintele lui, dacă nu-l înjuri şi nu-l jigneşti, ci oftezi cu amărăciune şi te pocăieşti din toată inima pentru păcatele tale. Căci de multe ori, mai mult bine ne fac duşmanii cu vorbele lor grele, decât prietenii noştri cu laudele lor. Căci prietenii, fie din dragoste, fie ca să ne linguşească, nu ne spun adevărul şi în felul acesta, defectele noastre
sporesc. Pe când duşmanii, deşi sunt îndemnaţi de răutatea lor, atunci când ne acuză pentru greşelile noastre, ne obligă să ne îndreptăm – bine-în-ţeles, dacă avem bunăvoinţă –, şi în felul acesta duşmănia lor se face pricina binelui nostru.
Să nu zicem: „Cutare m-a enervat” sau „Cutare m-a făcut să spun cuvinte grele”. În toate cazurile, noi suntem vinovaţi pentru păcatele noastre. Căci dacă am fi oameni smeriţi, nu numai oamenii, dar nici măcar diavolii nu ar putea să ne înfurie. Despre aceasta aflăm tot din povestea vieţii lui David:
Saul îl urmărea cu trei mii de bărbaţi, ca să-l omoare. În regiunea Enghedi, în apropierea unei stâne de oi, regele Saul a intrat singur într-o peşteră ca să se odihnească. Acolo, l-a furat somnul. Însă în fundul peşterii, s-a întâmplat să fie David, împreună cu ostaşii săi. Atunci, David ar fi putut să-l omoare cu uşurinţă pe Saul. Cu toate acestea, în ciuda îndemnurilor înso-ţitorilor săi, nu a vrut să-i facă nici un rău neînduplecatului său vrăjmaş. S-a apropiat numai şi a tăiat o bucată din haina lui Saul, fără ca acesta să-şi dea seama. Peste puţină vreme, Saul s-a sculat şi a plecat. Atunci, David a ieşit din peşteră şi i-a strigat lui Saul: „Domnul meu, rege!” Saul s-a uitat înapoi, iar David s-a aruncat cu faţa la pământ şi i s-a închinat. Apoi a zis David către Saul: „De ce asculţi de vorbele oamenilor care zic: Iată David unelteşte rele împotriva ta? Iată, astăzi văd ochii tăi că Domnul te-a dat acum în mâinile mele, aici în peşteră, şi mie mi s-a zis să te ucid; eu însă te-am cruţat şi am zis: Nu
voi ridica mâna asupra domnului meu, pentru că este unsul Domnului. Priveşte, părintele meu, poala hainei tale în mâinile mele; ţi-am tăiat poala hainei, dar de ucis nu te-am ucis. Află dar şi te încredinţează că nu este rău în mâna mea, nici vicleşug şi n-am greşit cu nimic împotriva ta; tu însă cauţi sufletul meu ca să-l iei”. Acestea şi altele ca acestea a spus David lui Saul. Iar Saul a întrebat: Al tău e oare glasul acesta, fiul meu David?, şi atunci a izbucnit în plâns (1 Regi 24, 1-17).
Iată cum s-a muiat inima sălbaticului Saul atunci când a auzit cuvintele pline de respect, de bunătate şi de smerenie ale lui David! Celui care mai înainte nu suferea să audă nici numele lui David, de astă dată sufletul i s-a umplut de dragoste părintească faţă de acesta, numindu-l fiu al său. Duşmănia i-a dispărut din inimă, lăsând loc bunătăţii şi dragostei. Cu adevărat, mare a fost David! Pe ucigaş l-a făcut părinte iubitor, pe lup l-a făcut oaie blândă şi a stins cuptorul mâniei cu răcoarea iubirii.
Să fim cu băgare de seamă ca nu numai să nu păţim nici un rău din partea duşmanilor noştri, dar nici noi să nu le pricinuim lor vreun rău. În felul acesta, Dumnezeu ne va binecuvânta şi ne va apăra, aşa cum l-a apărat pe David, atunci când viaţa sa era în primejdie. Numai aşa vom arăta că suntem mai buni, mai înţelepţi şi mai vrednici de cinstire decât vrăşmaşii noştri. Dacă facem astfel, câştigăm iubirea lui Dumnezeu şi a oamenilor. Oare omul acela sfânt, care a tras atâtea de pe urma hainului Saul, a păţit ceva rău de pe urma bunătăţii sale? Bineînţeles că nu! Dimpotrivă, până astăzi este lăudat şi cinstit, atât pe pământ, cât şi în ceruri, unde se bucură acum de bunătăţile vieţii veşnice, necuprinse cu mintea noastră. Pe când nefericitul Saul, ce a câştigat de pe urma răutăţii sale? Nimic. A murit cu moarte urâtă şi a pierdut Împărăţia cerurilor, în vreme ce pe pământ şi astăzi este urât.
Sursa si restul capitolului aici
Read more...
Postări
