Leapsa noua de la Dinny

>> miercuri, 26 august 2009

Am primit o leapsa de la Dinny si am realizat ca am uitat o mare parte din titlurile cartilor pe care le-am citit de-a lungul anilor, mai ales pe cele imprumutate.
Multumesc Dinny!

1. Ce carte ai recomanda şi de ce unui dezamăgit în dragoste?
"Terapie pentru fericire"- Dr. Etienne Jalenques (l-ar ajuta să se ajute) sau "Cum să uiţi o femeie"– Dan Lungu, cred că ar fi utilă

2. Ce carte ai recomanda şi de ce iubitului/iubitei?
O carte despre alimentatia corecta - stie el care si de ce. "Cum să nu-ţi răsfeţi copiii" – Richard Bromfield

3. Ce carte ai recomanda şi de ce celei mai bune prietene?
"Scrisorile Caterinei". Şi mie mi-a plăcut mult.

4. Ce carte ai recomanda şi de ce unui copil de 10 ani?
"Poveşti cu zâne" – Contesa de Segur, a fost cartea mea preferată din copilărie

5. Ce carte ai recomanda şi de ce unui mare călător/aventurier?
Cred că Atlasul lumii

6. Ce carte ai recomanda şi de ce unui duşman cunoscut?
Cartea de rugăciuni, în special Acatistul de umilinţă

7. Ce carte ai recomanda unei persoane care nu iubeşte lectura?
Chiar nu ştiu acum…

8. Ce carte ai recomanda şi de ce unuia cu “nasul pe sus”?
Arhim. Sofian Boghiu – "Smerenia şi dragostea", pentru că l-ar face să ia aminte la sine.

9. Ce carte ai recomanda celui care e primul în blogroll?
Acum Elena este prima în blogroll, ei i-aş recomanda Filocalia.

10. Ce carte ai recomanda unui care crede că le-a văzut pe toate în viaţă?
"Stareţii- Despre vremurile din urmă"

Dau leapsa mai departe celor pasionati de lectura.

Read more...

Despre ardei si despre gradina mea

>> luni, 24 august 2009

Ardeii sunt singurii care mai sunt 100 % verzi la noi in gradina. Abia acum ceva vreme am inceput sa culeg, am preferat sa-i las sa creasca. Pot sa spun ca am udat la ei zilnic si ca sunt singurii care nu au facut daunatori sau mana. Am de mai multe feluri: gras de vreo 3 feluri, gogosar, iute bulgaresc, iute peperoni, vreo 3 soiuri foarte iuti de dimensiune mai mica, chili, ornamental de ghiveci, capia, si ardeii despre care spuneam ca se numesc aici in Oltenia- raci. Pe ultimii ii astept sa se inroseasca bine, se culeg numai cand incep sa se usuce pe fir. Astazi am cules primii ardei de copt, gras si capia. Am avut un soi extraordinar de ardei gras foarte mare, am crezut o vreme ca este din acela modificat genetic. In fine, nu stiu daca este asa sau nu, insa stiu sigur ca e ecologic! Cel mai bine s-au dezvoltat ardeii plantati inghesuit si mai la umbra.
Din restul gradinii au mai ramas urmatoarele: rosiile sunt inca in rod, doua parcele deja au incheiat productia si urmeaza sa le desfiintez. Mi-a ramas cea mai mare parcela, unde am inca plante tarzii care sunt pline de tomate. Anul asta am intrecut masura, deja nu mai stiu cum sa fac rosiile, lada frigorifica e plina cu de toate, am facut suc de rosii de doua ori, am facut si un soi de muraturi cu rosii din soiul Roma (micute, lunguiete, tari si fara seminte), restul o sa vad ce fac cu ele. Am si dat destule pe la rude si prieteni. La fel si cu dovleceii si castravetii: am pus suficienti pentru iarna, inca prea multi fata de nevoile noastre si acum am tot dat din ei si am tot gatit. M-am bucurat mult ca am reusit sa salvez castravetii, dupa ce ne-am intors de la mare aratau cam aiurea, nu fusesera destul de bine udati in lipsa noastra si ii banuiam si de fainare. Nu am stiut ce sa fac, dar dupa un dus cu zeama bordeleza si udat zdravan cu aspersorul, am indepartat frunzele afectate si au crescut altele noi, verzi si curate. Acum produc foarte frumos.
Inclusiv pepenii galbeni au supravietuit: au facut pepeni micuti dar dulci. Pepenii verzi insa, desi vrejurile au fost ok, pepenii s-au clocit. Vinetele sunt foarte inalte si deja am cules de la ele vinete destul de micute dar bune, un soi ciudat de vinete late, aproape rotunde, dar care nu au crescut in lungime decat putin.
Foarte bine le merge dovlecilor pentru placinta, nici nu stiu ce voi face cu atatia, ii astept sa creasca. S-au intins foarte mult, in curand vor ajunge sa ameninte teritoriul cainelui, care saracul cred ca va ajunge fix in fundul gradinii.
Practic, din ceea ce am cultivat, cam acestea sunt inca vii si produc nesperat de bine. Am multa vreme de cand nu am mai cumparat ceva din piata la capitolul legume.
Pana si morcovi culeg acum tot din gradina.
Cam atat cu gradina, acum poze cu ardeiul:



Capia


Ardei gras gigant


Ardei iute bulgaresc


Gogosar



Tot capia


Bulgaresc de samanta



Peperoni

Read more...

Adormirea Maicii Domnului

>> sâmbătă, 15 august 2009

Astazi este mare sarbatoare in casa noastra: hramul familiei.
Am fost si noi prezenti la hram la Manastirea Bistrita.

"Întru naştere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare. Sculatu-te-ai la viaţă, fiind Maica Vieţii, şi cu rugăciunile tale, izbăveşti din moarte sufletele noastre".

Read more...

Recolta

>> marți, 11 august 2009

Legume din gradina mea. In ultima vreme se coc intr-un ritm alert, am terminat deja castravetii de pus la borcane, sunt destul de multe borcane de 1,700, 3 si 5 kg, acum a venit randul tomatelor, de care sunt cel putin la fel de multumita. Am pus deja la congelator 15 pungi, iar ceea ce este in fotografiile cele mai noi este recolta de azi dimineata (am cules saptamana trecuta inca o serie de peste 10 kg, asta este ceea ce s-a copt de vreo 4-5 zile incoace...).
Am mancat deja si primii pepeni galbeni, au fost micuti, cel din manutele Annei este primul. Insa au fost dulci. Si de ei sunt multumita, am plantat pentru prima data de curiozitate si nu i-am ingrijit deloc. Aaaa, am uitat, am stropit pepenii cu zat de cafea, astfel i-am salvat pe unii dintre ei de melci, pacat ca nu am aflat de la inceput, mancasera deja vreo 3.
Am recoltat si uscat si busuioc, cimbru, leustean. Din busuioc am facut si pasta in ulei pentru sosuri. Mi-a placut busuiocul, a avut frunze mari si fragede si a crescut inalt de aproape 1 m.
Sa ma intorc la rosii, ele sunt bucuria mea de gradinar de anul asta pentru care multumesc lui Dumnezeu, inainte credeam ca ma voi mandri mai mult cu tonele de castraveti si cu dovleceii din care deja m-am saturat adunand (am o sacosa mare de dovlecei taiati rondele si pusi in pungi la congelat, in afara de cei pe care i-am mancat sau i-am dat prietenilor si rudelor).
Tomatele sunt soiuri diferite, tulpinile arata ca dupa razboi, dat fiind ca le-am stropit numai cu piatra vanata de vreo 2 ori. Ultima data am scos un sac de uscaturi din ele cand le-am curatat dupa ploile abundente. Dar tot datorita ploilor ma bucur de o recolta record, mult mai bogata decat cea de anul trecut. Este adevarat ca acum am avut suprafata dubla cultivata si ca am avut cam jumatate din ele din soiuri cu tomate gigant, in jur de 500 g bucata. Am si tomate galbene, si soiul Roma de anul trecut, din acelea tari si lunguiete, soiul "inima de bou", soiul mov, dar cel mai mult le iubesc pe cele foarte mari. Au facut fructe pe patru nivele si cea mai mica rosie este cat pumnul.
Nu prea sunt multumita de vinete in schimb, am avut vreo 6 fire, au foast puse putin cam la umbra si au crescut foarte inalte si stufoase. Au vinete pe ele cate 3 pe fir, dar cresc greu, vreo doua care erau mai demult le-am cules deja si una, desi micuta avea seminte. Dar si ele sunt mai ok decat cele de anul trecut.
Au inceput sa creasca si morcovii, ardeii sunt plini, deja din soiurile iuti am tot pus la borcane. Astept sa se inroseasca peperoni si racii oltenesti. Mai am un soi de ardei bulgaresc ar fi trebuit sa fie putin iute dar creste foarte lung si nu este deloc iute. Probabil ca o sa-i amestec pe acestia cu chili, pe care eu una nu-i pot manca, sunt prea iuti pentru mine. Am cateva soiuri de ardei iuti ornamentali, de ghiveci, o sa mut din ei cateva fire mai tarziu, pentru a-i avea peste iarna in casa. Arata foarte frumos, din ei se face pudra de chili pentru curajosii care mananca hot.
Despre ardei voi posta in curand un articol separat cu fotografii.
Acum...poze cu legumele mele ecologice.









Read more...

La multi ani tati!

>> joi, 6 august 2009

Astazi, tatal meu Alexandru implineste 59 de ani. Ii dorim sanatate, fericire, viata lunga plina de bucurii! La multi ani, tati! Dumnezeu sa nu-Si intoarca niciodata fata Sa de la tine!

Read more...

Schimbarea la fata a Domnului


Predica la Praznicul Schimbarii la Fata

"Doamne, bine este sa fim noi aici" (Matei 17, 4)

In fiecare an, la 6 august, praznuim una dintre cele mai mari sarbatori crestine - Schimbarea la Fata a Mantuitorului pe muntele Tabor.

Este cu adevarat mare acest Praznic, pentru ca acolo pe Tabor Mantuitorul insusi Si-a aratat, ca intr-o strafulgerare, slava Sa dumnezeiasca inaintea Apostolilor Sai. Pana acum, Sfintii Apostoli vazusera si se uimisera numai de minunile Lui, care erau mari si puternice, semne ale dumnezeirii Sale. Dar in sufletul lor ei il socoteau pe Mantuitorul tot ca pe un om - un mare Prooroc -, cel mai mare trimis al lui Dumnezeu in mijlocul oamenilor de pana atunci.

Insa, din cele petrecute pe Tabor cu prilejul Schimbarii la Fata, Sfintii Apostoli se conving pentru totdeauna ca marele lor invatator este nu numai un om al lui Dumnezeu, ci si Dumnezeu adevarat. Cele vazute si traite de ei pe muntele Tabor nu le vor uita niciodata. Ca timp, acest eveniment s-a petrecut in ultimul an al vietii pamantesti a Mantuitorului, cu cateva luni inainte de rastignirea Sa.

Dupa cum ne istorisesc primii trei Sfinti Evanghelisti - "Matei, Marcu si Luca - faptele s-au petrecut asa: Iisus venea inspre nordul Tarii Sfinte, Se indrepta catre Ierusalim si le vorbea pe cale despre Patimile, Moartea pe Cruce si Invierea Sa, care il asteptau in Ierusalim.

Ajungand in dreptul muntelui Tabor, a lasat la poalele muntelui ceata ucenicilor Sai si a luat cu Sine numai trei dintre dansii: pe Petru, Iacob si Ioan - ucenicii cei mai de nadejde, care vor fi martori si la rugaciunea Sa din gradina Ghetsimani. Ceilalti Apostoli raman la poalele muntelui, iar El impreuna cu cei trei urca pe munte, ca sa se roage.

Si, pe cand se ruga El, Apostolii ingreunati de somn tresar deodata la o priveliste nemaivazuta: chipul Mantuitorului s-a facut altul; fata Lui stralucea ca soarele, iar hainele Lui se facusera albe ca zapada - cum nu se poate nimic inalbi asa pe pamant. Lucru si mai neobisnuit: in aceasta lumina, doi barbati stau de vorba cu Iisus despre Patima si Moartea Sa in Ierusalim. Erau marii Prooroci ai Vechiului Testament, Moise si Ilie.

Ca iesit din fire, uimit si multumit de ceea ce vedea, Petru a zis catre Iisus: "Doamne, bine este sa fim noi aici; Daca voiesti, voi face aici trei colibe: Tie una, si lui Moise una si lui Ilie una" (Matei 17, 4) - nedandu-si seama de ceea ce spunea. Dar Petru inca nu ispravise bine de vorbit, cand ochii Apostolilor sunt martorii unei noi surprize - un nor de lumina ii invaluie si pe ei, iar din nor aud deodata un glas care zice: "Acesta este Fiul Meu Cel iubit, in Care am binevoit; pe Acesta ascultati-L" (Matei 17, 5). De spaima, ucenicii au cazut cu fetele la pamant. Dar Iisus s-a apropiat de ei si le-a zis: "Sculati-va, si nu va temeti" (Matei 17, 7). Cand au ridicat ochii, nu mai era decat Iisus singur. Si El le-a poruncit sa nu dezvaluie nimanui nimic din cele ce vazusera, pana dupa invierea Sa din morti. Asa ne este infatisat in Sfintele Evanghelii faptul Schimbarii la Fata a Mantuitorului.
Sursa: www.crestinortodox.ro
Icoana

Read more...

Bine ai venit pe lume Vladimir-Damian!

>> miercuri, 5 august 2009

O buna prietena, colega nedespartita in facultate, nasica Annei mele, a devenit mamica de baietel pe 30 iulie. Puiul de om se numeste Vladimir Damian si a avut 3,800 kg la nastere. Am stiut in sufletul meu ca a nascut, cam din jurul datei de 30 am tot discutat despre ea in casa. Felicitari Cristina si Bogdan, sa fiti fericiti si sanatosi alaturi de copilasul vostru! Dumnezeu sa il binecuvanteze pe Vladimir cu sanatate, crestere armonioasa, viata lunga si mantuire!

Read more...
LinkWithin Related Stories Widget for Blogs