Incheiem un an care cel putin pentru mine nu a fost deloc usor, uneori imi doresc sa ma lepad efectiv de el (chiar daca am si motive de a multumi lui Dumnezeu pentru multe in acest an) si sa pasesc in 2011 cu totul innoita, cu sufletul plin de nadejde in Dumnezeu, optimista si vesela. Ce-mi doresc in noul an? Sanatate pentru mine si toti ai mei, liniste in familie si pacea sufletului, o casa noua fara vecini invazivi (modesta dorinta, o sa spuneti!), si mai vreau ceva dar pastrez in inima mea (stie Domnul ce-mi doresc, este taina noastra!). Si as vrea ca pentru toti semenii mei sa fie un an mai bun, sa fie mai mult zambet si mai putina tristete, mai multa iubire si daca se poate, mai putina ura in lume! Sa va daruiasca Domnul un nou an plin de bucurii, cu sanatate, liniste si impliniri si multa sporire duhovniceasca! La multi ani tuturor!
Ieri, la Manastirea Tismana, slujba arhiereasca savarsita de catre I.P.S. Irineu, Mitropolitul Olteniei in sobor de preoti si multi credinciosi nerabdatori sa cinsteasca moastele sfintilor, mai cu seama ale Sf. Nicodim cel Sfintit, cu a carui racla s-a facut procesiune in jurul bisericii mari a manastirii.
Read more...
Dupa decesul tragic al Parintelui Constantin Mihoc, in august 2009, sub zidurile unei cladiri demolate pe locul careia urma sa se ridice o biserica ortodoxa la Berlin, a urmat fratele sau, Pr. Viorel Mihoc, consilier administrativ al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor şi slujitor la Biserica "Sf. Ilie" din Suceava, care a murit in acest an in urma unei embolii. Ieri, in urma unui teribil accident rutier, fratele cel mare al parintelui, impreuna cu sotia, fiul cel mai mic (27 de ani, tot preot, tata a doi copilasi) si dascalul bisericii, de 17 ani, au fost spulberati de un teribilist de 20 de ani care gonea cu viteza, fiint toti ucisi (soferul vitezoman si pasagerul din dreapta lui au scapat cu viata).
Despre familia Mihoc, cred ca multa lume stie: familie numeroasa, peste 170 de membrii, majoritatea dintre ei, preoti ai Bisericii Ortodoxe Romane (trei generatii deja), familie foarte iubita si respectata in zona Moldovei si nu numai. Teologii au auzit cu siguranta de Pr. Constantin Mihoc, despre care am scris sus- era preot la Berlin si preda la Facultatea de Teologie din Bucuresti, de Pr. Vasile Mihoc, preot si profesor de Noul Testament, prodecan (din cate stiu) la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Sibiu, sau de fratele sfintiei sale, daca nu ma insel, director la Seminarul Teologic din Piatra Neamt.
Oare ce-o fi in sufletul acestor oameni, cata durere, dupa atatea pierderi? Dumnezeu sa-i intareasca in suferinta lor si sa-i odihneasca pe toti cei plecati in atat de scurt timp, impreuna cu dreptii! O familie remarcabila, 10 frati, dintre ei 6 preoti, cea mai mare parte din descendentii lor, preoti si teologi. Din cate stiu, mama preotilor Mihoc care are in jur de 90 de ani este in viata, in ultimul an a fost tare incercata aceasta femeie care a dat Bisericii atitia slujitori (toti fiii sai si o buna parte din nepoti). Dumnezeu sa o intareasca si sa-i dea putere sa poata rabda si aceasta tragedie!
"Nu ne mai era frică de nimic. Eram în Dumnezeu şi Dumnezeu în noi.
Iisus se naşte şi-n spatele zidurilor reci şi groase, în spatele gratiilor şi uşilor ferecate. În ajun de Crăciun lucram în fabrică. Aşteptam cu înfrigurare scurgerea timpului, ca să mergem în celular. Ne pregăteam cu toţii de colindul ce avea să fie în noaptea de Ajun. Îl aşteptam cu neastâmpăr de copii. Aşa cum se întâmpla în toate închisorile din ţară, şi-n Aiud se luau toate măsurile de pază şi de aplicare a unui tratament aspru asupra deţinuţilor. În toate zilele marilor sărbători creştine sau în zilele sărbătorilor comuniste, ne aplicau un regim de teroare, cu percheziţii, suspendarea plimbărilor, mâncare slabă şi pază dublă, atât în cordonul de pază al închisorii, cât şi pe coridoarele celularului. Îşi făceau loc din plin înjurăturile, bătăile, ba chiar mai mult, punerea în lanţuri sau izolarea în camera de tortură a celor mai periculoşi deţinuţi. Ofiţerul politic avea un cuvânt greu de spus în alegerea celor care urmau sa fie izolaţi.
Cu cât era însă prigoana mai mare, cu atât noi ne înălţam mai sus în spiritualitate şi rezistam mai mult. Cum am ieşit din fabrică, ne îndreptarăm cu mai mult îndemn spre celulele noastre cele de toate zilele. Ne pregăteam de sărbătoare, de parcă am fi fost liberi să mergem cu colindul. Înţeleşi fiind cu toţii că, după ora închiderii (21), prin alfabetul "morse", ne dăm de ştire unii la alţii, în toate cele peste 300 de celule, să putem începe colindul. Închiderea s-a făcut, uşile s-au ferecat. În sfârşit, semnalul de colinde s-a dat. Noi, toţi cei din celulă, patru la număr, cu expresia feţei din copilărie, cu inima zvâcnind în piept, cu mâinile înfipte în zăbrele, cu ochii aprinşi, scânteind în noapte, începem colindul "O, ce veste minunata", continuând apoi, pe aceeaşi melodie, cu "A venit şi-aici Crăciunul", versuri de Radu Gyr.
Colind sfânt, din strămoşi moştenit, vestind şi preamărind pe Noul Născut, în scutece înfăşat, Pruncul Sfânt Hristos Iisus. Colindul, la început abia auzit, apoi din ce în ce mai tare, parcă venea de peste veacuri, din glasurile strămoşilor noştri, lăudând şi preamărind pe Cel Preaînalt şi Sfânt. Era un cer senin, cu infinitul număr de stele. Cu ochii pironiţi în ele, extaziaţi, cântam colindul de care vuia tot văzduhul. Gardienii băteau disperaţi în uşi cu pumnii, să încetăm. După ora închiderii, regulamentul nu mai permitea deschiderea uşilor decât în prezenţa ofiţerului de serviciu. Ori, fiind peste 300 de celule, practic ofiţerul nu putea face nimic. În noaptea aceea nu s-a deschis o uşă. Populaţia civilă s-a adunat în jurul închisorii. Ascultau uimiţi colindul, ca la sfârşit să cânte şi ei cu noi. (…)
În noaptea aceasta de Crăciun, cu ochii înfipţi în stele, colindând, vedeam aievea chipul sfânt al mamei, cu obrazul şiroit de lacrimi, al tatălui albit şi îmbătrânit de vreme, al soţiei cu faţa brăzdată de durere, strângându-şi la piept pruncul părăsit de mine la patru luni, al bunicilor albiţi şi ei de timp, al fraţilor şi surorilor, al unchilor şi verişorilor şi al prietenilor cinstiţi la suflet. În aceste măreţe clipe, noi, cei din spatele uşilor ferecate, prin colindul nostru din mărginire, făceam saltul în nemărginire, în dumnezeire. Eram extaziaţi. Am simţit şi trăit adânc aceste momente sublime. În acele clipe, puteau să se deschidă uşile toate, gardienii să ne ucidă, că nouă nu ne mai era frică de nimic. Eram în Dumnezeu şi Dumnezeu în noi. (…)
Toţi aveam impresia, în noaptea aceea, că cetatea infernului, Aiudul, zbura în înaltul cerului, ca un castel fermecat, de o energie neştiută, luminat. Parcă-l purtau îngerii şi nu diavolii.
A doua zi, noi, cei fericiţi în timpul colindului, ne-am luat plata. Conducerea ne-a plătit poliţele. A început ancheta. Îi voiau pe cei care au organizat colindul. N-au găsit nimic. Ne-au suspendat plimbările. Mâncarea s-a înrăutăţit simţitor, iar noaptea, percheziţiile şi înjurăturile îşi făcuseră loc. Se dezlănţuise un regim de teroare. Înduram în tăcere. Trăiam încă acele clipe fericite din miez de noapte, de Sfântul Crăciun.
Astazi am primit primul grup de colindatori. Au cantat frumos si ne-am bucurat de ei.
Cu curatenia mai avem putin, evident ca iar ne-am apucat de mutat mobila, de schimbat locul lucrurilor prin casa si mai nou, trebuie sa nascocim o metoda prin care sa pot aerisi mai bine bucataria, deoarece se anunta ceva condens din cauza temperaturilor scazute de afara si a faptului ca avem toti peretii dinning-ului afara. Nu as vrea sa izolez acei pereti (sunt singurii neizolati) pentru ca inca mai sper sa ne mutam intr-o casa noua (una decomandata toata), dar o solutie de moment si pentru viitorul apropiat, se impune.
Am facut cam toate cumparaturile, nu exagerez nici anul asta, nu primesc musafiri si nu vreau sa plecam nici de revelion nicaieri, vreau doar sa ne odihnim (sotul meu stie ce spun, el nu a prea avut concediu anul asta), sa mergem ca in fiecare an la biserica, sa ne simtim bine in casa noastra. Si cum mereu pregatesc prajituri si tot felul de bunatati pentru familia mea, o sa gatesc si pentru aceasta sarbatoare a nasterii Domnului ceea ce isi doreste fiecare: probabil o briosa glazurata, eclere, friptura, piftie, salate, etc. Nu am taiat anul asta porc pentru ca nu mai consumam carne de porc decat rar si pentru ca porcul intreg presupune o cantitate foarte mare de grasime, oase, etc. ceea ce noi nu mancam aproape niciodata. Am cumparat carne, cotlet si pulpa, curcan pentru piftie si cam atat. Si multe legume pentru salate. Si o sa pregatesc reteta mea preferata de caltabos, ca in copilarie (reteta mamei mele). Anul asta nu mai fac toba si nici cozonaci, pentru ca in anii trecuti mereu a ramas multa mancare si am muncit foarte mult degeaba. Vreau doar o atmosfera calda, de sarbatoare in casa, vreau sa traiesc cu toata fiinta ziua nasterii Domnului, vreau colinde, o zi la munte, poate chiar a doua zi la Tismana, la Sf. Nicodim (daca tine vremea cu noi). Cine ma cunoaste stie ca pentru mine distractia inseamna cu totul altceva decat ceea ce presupune in mod obisnuit, prin urmare nu-mi doresc decat liniste alaturi de familie. Anul asta, de Craciun, vom fi doar noi trei si Dumnezeu. Abia in zilele urmatoare, doua vizite la rude. Si cam atat cu obligatiile sociale. Mi-as fi dorit mai mult pe plan duhovnicesc, dar m-am luat in piept cu ale vietii si nadajduiesc in mila si iertarea Domnului. Stie El de ce mi-a randuit mie toate, regret doar ca n-am sporit mai mult. Anul asta era un an bun pentru sporire duhovniceasca, pentru o mai buna apropiere de Dumnezeu, a fost un an greu si greu l-am dus. Dar e bine ca se incheie cu bine, macar suntem inca toti pe baricade. Slava Domnului pentru toate!
Sa intampinam nasterea Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, cu sanatate si bucurie!
Editura Lucman a publicat volumul "Marturisitorii", inchinat Sfintilor Inchisorilor. Cartea este aparuta cu binecuvantarea Preasfintitului Justinian Chira.
Speram ca volumul sa inmultească in randul credinciosilor evlavia fata de Sfintii Marturisitori din temnitele comuniste.
Si un scurt fragment din carte:
"O minune în care sfinţii cer să li se facă raclă…[1]
Un preot din Bucureşti a cerut de la Aiud părticele din sfintele moaşte şi a primit o coastă, o vertebră şi o claviculă. În cele din urmă, ajungând la Bucureşti, un alt preot a cerut şi el o parte din sfintele moaşte şi părintele a dat clavicula, păstrând pentru biserica sa - biserică de la o unitate militară - vertebra şi o coastă.
Într-o zi a programat să facă Paraclisul Maicii Domnului. Şi, ducându-se la biserică, în loc să vadă biserica deschisă şi candelele aprinse, a văzut că totul era închis, uşa la biroul său din unitatea militară era închisă. A bătut la uşa biroului şi paracliserul s-a trezit din somn: „Ce-i, părinte?” „N-ai pregătit cele pentru slujbă? Ce-i cu tine? De ce dormi? Ţi s‑a întâmplat ceva?” „Nu, părinte, nu mi s-a întâmplat nimic.” „Du-te la biserică şi pregăteşte toate pentru slujbă!” Paracliserul s-a dus la biserică şi iar a adormit. Şi când s-a dus părintele la el, l-a trezit: „Ce‑i, omule, cu tine? De ce dormi, ţi s-a întâmplat ceva?” „Nu, părinte, dar trebuie să vă spun ceva. Cât am adormit în birou şi apoi aici, în biserică, am avut un vis care a început în birou şi a continuat în biserică. Mi-au apărut în vis doi tineri, îmbrăcaţi în haine strălucitoare, albe, şi mi-au spus aşa: «Să nu ne faceţi raclă de aur, ci să ne faceţi raclă de argint.»”
Paracliserul nu ştia că pentru acele părticele din sfintele moaşte voia comandantul unităţii militare să facă o raclă de aur. Nu ştia paracliserul acela de cele două părţi de sfinte moaşte. Şi au zis mucenicii: „Să ne faceţi raclă de argint, pentru că înainte cei care se despărţeau de Dumnezeu făceau idoli de aur. Dar nouă să ne faceţi raclă de argint.” Şi sfinţii i-au arătat paracliserului în vis racla, dimensiunile, cât de mare să fie, lungimea, lăţimea, ce icoane să aibă pe margine, unde să fie pusă şi vertebra şi coasta, şi bucata de catifea roşie care să fie pusă înăuntru. Şi părintele l-a întrebat: „Eşti sigur?” Şi paracliserul a zis: „Eu asta am visat, asta vă spun şi o să vă rog să mă lăsaţi pe mine, din banii mei, să mă ocup să se facă această raclă.” Şi au găsit un meşter căruia i-au spus tot, dimensiunea, lungimea, lăţimea, ce icoane să facă pe margine. Şi s-a făcut această raclă spre slava lui Dumnezeu şi cinstirea acestor noi sfinţi ai închisorilor.
În Vechiul Testament, Dumnezeu a dat indicaţii cum să fie făcut chivotul legii. A dat indicaţii precise legate de cele folosite în cult. Tot aşa, la mănăstirea Pecerska, prin arătare cerească, Dumnezeu a arătat cum să fie făcută biserica Mănăstirii Pecerska şi un om pe nume Simon a avut o vedenie: cu un anumit brâu să se măsoare lungimea şi lăţimea bisericii. Şi s‑a făcut aşa. Şi acest om, Simon, este primul care a şi fost înmormântat la mănăstirea Pecerska.
Ei bine, Dumnezeu vrea nu doar să se facă racle pentru sfinţii închisorilor, Dumnezeu vrea ca noi să purtăm în inimile noastre jertfa lor. De ce nu ştim numele atâtor şi atâtor mucenici? Pentru că nu ne‑am rugat lui Dumnezeu cum se cuvine să ne descopere numele lor. Sau poate că ne-am rugat, dar viaţa noastră nu a fost o viaţă de sfinţenie. Ne‑am rugat cu gura, dar cu trupul am păcătuit, cu trupul am stat împotriva rugăciunii noastre…[2]
(Danion Vasile)"
Sursa: Ciprian Voicila e-mail (multumesc din suflet pentru carte!) Read more...
"Multe boli si multe suferinte chinuiesc viata oamenilor. Dar cea mai grea suferinta pare a fi orbirea. Neputand munci ca sa poata trai, de obicei, orbii cersesc. Dintre toate categoriile de cersetori din lumea aceasta, orbii impresioneaza in chip deosebit pe cei care trec pe langa ei. Oricat de zgarcit sau oricat de pornit ar fi cineva impotriva cersetorilor, este cu neputinta sa nu-l induioseze cat de putin mana intinsa a unui orb.
Ceva asemanator s-a petrecut cu orbul din Ierihon – al carui nume era Bartimeu, dupa cum aflam din Evanghelia scrisa de Sfantul Marcu. El sedea jos, la marginea drumului si cerea milostenie. Sedea langa drumul care venea din Ierihon si mergea spre Ierusalim. Pe aceasta cale trecea multa lume si cred ca erau destui care il ajutau. Si totusi el continua sa ramana un nenorocit, oricata milostenie ar fi adunat.
Nenorocirea lui consta in faptul ca el nu-l vedea nici pe cel care ii dadea milostenia, nu vedea nici ceea ce-i dadea, nu-si vedea nici propria mana in care i se punea milostenia, nu se vedea nici pe sine insusi. Macar pentru asemenea pricini putem spune ca orbirea trupeasca este o stare dintre cele mai nenorocite din viata unui om.
Omul are ochi nu numai trupesti, ci si ochi sufletesti. Cei trupesti sunt asemanatori cu ochii altor vietati de pe pamant: cai, lupi si multe altele. Ochii cei sufletesti insa se aseamana cu ochii ingerilor si cu ochii lui Dumnezeu.
Deci, pentru ca omul are doua feluri de ochi, trupesti si sufletesti, apoi si orbirea omului poate fi tot de doua feluri: trupeasca si sufleteasca. Orbirea trupeasca poate fi din nastere, din pricina unui accident sau din pricina unei boli. Din pricina orbirii trupesti nu putem vedea lumea aceasta materiala si nici pe noi insine, nu putem merge fara calauza si nu ne putem bucura de lumina, de culorile si de toate frumusetile lumii vazute.
Orbirea sufleteasca este insa cu mult mai primejdioasa decat cea trupeasca si un asemenea orb este mai nenorocit decat orbul Bartimeu din Sfanta Evanghelie. Daca orbul trupesc nu vede soarele cel fizic, lumina lui, orbul sufletesc nu-L vede pe Soarele dreptatii si Parintele luminilor, cu stralucirea harului Sau. Nu recunoaste pe Cel care ii da bunatati nepieritoare: viata, suflet, nemurire si nu se vede nici pe sine insusi asa cum este cu adevarat.
Cum apare orbirea sufleteasca?
Ne putem intreba: de unde vine aceasta orbire sufleteasca?
Ne va parea, poate, neplacut raspunsul, dar acesta este adevarul: orbirea sufleteasca ne vine, fratilor, prin ochii trupului. Ochii sunt cei doi luminatori ai fetei, dar si doua punti prin care pacatul este adus din afara inlauntrul sufletului.
Dupa Sfantul Vasile cel Mare ”ochii sunt cele doua maini netrupesti intinse inainte, cu care sufletul atingandu-se de departe de acelea pe care nu le poate atinge cu mainile trupului, le cuprinde cu ochii si le aduce la sine”. Daca privirile ochilor sunt nestapanite, ele indeamna sufletul la ganduri urate si la fapte necuviincioase.
Privind cu patima la frumusete straina, chipul acelei frumuseti coboara din minte in inima si acolo, in camara inimii duhovnicesti, unde trebuie sa fie necontenit locasul lui Dumnezeu si Imparatia Lui, acolo coboara intunericul si se savarseste pacatul. In aceasta privinta Mantuitorul ne invata: ”Luminatorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat. Iar de va fi ochiul tau rau, tot trupul tau va fi intunecat” (Matei 6, 22-23). Iar in alt loc ne spune asa: ”oricine se uita la femeie, poftind-o, a si savarsit adulter cu ea in inima lui” (Matei 5, 28). Sau invers, femeia care se uita cu pofta la barbat a si savarsit pacatul in inima ei. Si pacatul intuneca ochii cei dinlauntru, iar omul devine innegurat si orb.
Biblia, aceasta carte de capatai a omenirii, ne ofera multe pilde de orbire sufleteasca inca de la inceputul lumii. Voi aminti cateva exemple.
Astfel, in cartea Genezei aflam ca femeia – prima femeie din lume – a vazut ca rodul pomului cunostintei binelui si raului era placut la vedere si bun la mancare; si a luat, a mancat si a dat si barbatului sau (Facere 3, 6). Si cu adevarat li s-au deschis ochii, insa nu ca la ingeri sau ca la Dumnezeu, cum ii amagise sarpele, ci li s-au deschis ochii ca la cei pacatosi si au vazut ca sunt goi (Facere 3, 5). Li s-au deschis ochii, dar li s-a inchis Raiul (Facere 5, 7).
Mai departe, tot in cartea Genezei, citim ca ”fiii lui Dumnezeu, vazand ca fiicele oamenilor sunt frumoase, si-au ales dintre ele sotii, care pe cine a voit. (…) Vazand insa Domnul Dumnezeu ca rautatea oamenilor s-a marit pe pamant si ca toate cugetele si dorintele inimii lor sunt indreptate la rau in toate zilele, I-a parut rau si S-a cait Dumnezeu ca a facut pe om pe pamant” (Facere 6; 2, 5-6).
Pentru orbirea sufleteasca si pentru pacate cumplite, au fost nimicite cu foc cetatile Sodoma si Gomora si acoperite de apa Marii Moarte (Facere 19, 16-26).
Din pricina ochilor trupului a fost orbit Samson care, vazand pe Dalila, a poftit-o si astfel, orbind cu sufletul, a fost biruit de o femeie tocmai el, acela pe care nu-l puteau invinge mii de oameni (Judecatori 16).
Orbit a fost Olofern de Iudita, care, cu gatelile ei, i-a luat ochii, cu frumusetea ei i-a robit inima, iar cu sabia i-a taiat capul (Iudita 13).
Orbit de pofta ochilor a fost imparatul David vazand pe Batseba, sotia lui Urie si, tot asa, cei doi batrani din Babilon, vazand pe Suzana la baie. Orbit a fost Irod privind pe Salomeea, fiica Irodiadei, jucand si chiar inteleptul Solomon a fost orbit sufleteste de femeile straine si a gresit si el inaintea lui Dumnezeu (III Regi 11, 3-4).
Asemenea exemple sunt foarte multe in Sfanta Scriptura si, fara indoiala, cu mult mai multe in viata oamenilor, de-a lungul istoriei.
Prin aceste ferestre deschise ale ochilor nostri, odata cu ispitele citate din Biblie, intra in noi valuri intregi de alte amagiri si pofte ca: mandria, lacomia dupa avere si lux, invidia, mania, betia, spectacole ce tulbura inchipuirea s.a. Pe rand sau toate laolalta, intuneca lumina cea dinlauntru a sufletului si zguduie intreaga viata a omului. Nu trebuie sa uitam de ochii sufletesti!
Omul nu este facut de Dumnezeu numai pentru aceasta lume a pamantului. Ci aceasta lume este pentru noi numai un camp de lupta, un stadion de incercare a puterilor sufletesti si trupesti, din care crestinul – facand bine si raspandind lumina in jurul lui – incearca sa iasa biruitor pentru ca sa merite premiul, adica fericirea vietii viitoare si nesfarsite.
Pentru a ne descurca in aceasta lume, ne sunt dati si ochii acestia trupesti, ca sa vedem pe unde mergem, sa ne informam si sa cunoastem realitatile de aici si sa ne bucuram in chip nevinovat de toate lucrurile bune si frumoase care ne inconjoara.
Dar nu numai atat. Acesti ochi trupesti ne sunt dati si ca sa-i tinem mereu in legatura cu ochii cei luminosi ai sufletului nostru, prin care putem intelege rostul cel adevarat al existentei si in acest fel sa putem cunoaste pe Insusi Stapanul vietii, pe Cel care a zis: ”Eu sunt Calea, Adevarul si Viata”.
De aceea, pe langa multele griji ale vietii noastre pamantesti, sa nu uitam niciodata de vazul cel dinlauntru, de ochii cei sufletesti, ca nu cumva sa fie umbriti sau intunecati de patimi, ci sa fie curati si luminosi ca ochii pruncilor sau chiar ca ochii ingerilor. Si daca se spune despre unele lucruri sau fiinte ca ne sunt dragi ca lumina ochilor, apoi cu atat mai mult trebuie sa ne fie draga lumina sufletului nostru, partea aceasta din noi care da sensul si esentialul fiintei omenesti.
”Sarguieste, dar si te pocaieste.”
Mare primejdie este pentru fiecare dintre noi atunci cand suntem cu sufletul bolnav, cand suntem orbiti de patimi si nu ne dam seama ca suntem bolnavi.
”Daca ati fi orbi n-ati avea pacat. Dar acum ziceti: Noi vedem. De aceea pacatul ramane asupra voastra”, le zice Mantuitorul fariseilor (Ioan 9, 41). Cu alte cuvinte, Iisus le spune: ”Daca v-ati recunoaste orbi, n-ati avea pacat, pentru ca M-ati ruga sa va vindec. Dar voi pretindeti ca vedeti adevarul, cand de fapt sunteti orbi si nu voiti sa fiti vindecati de Mine”.
Cand omul isi da seama ca este bolnav cere un sfat de la cineva, alearga la doctor, se roaga lui Dumnezeu – face ceva ca sa scape de boala care ii ameninta sanatatea. Dar daca ramane nepasator, boala progreseaza si intr-o buna zi cade la pat si moare. Tot asa se intampla si cu boala cea dinlauntru, cu orbirea sau chiar cu moartea sufletului.
Pentru multi dintre noi se implineste cuvantul din Apocalipsa, in care Dumnezeu ne spune asa: ”Stiu faptele tale, ca ai nume, ca traiesti, dar esti mort. Privegheaza si intareste ce a mai ramas si era sa moara” (Apocalipsa 3, 1-2).
Care sunt aceste fapte ucigatoare pe care le avem si le purtam cu noi, care ne intuneca sufletul incat ajungem sa murim, desi suntem inca in viata? Le-am amintit de curand: trufia, invidia, mania, betia, desfraul, lacomia, lenea, superficialitatea, necredinta, lipsa de dragoste, osandirea pe nedrept a semenilor nostri, etc.
Cate familii nu se destrama din pricina patimilor si a incurcaturilor neingaduite pe care le are unul sau altul dintre soti?!
Cate sotii nu-si plang amarul casniciei cand sotul vine acasa tarziu si beat, face scandal, ii sperie si ii bate pe ea si pe copii, iar mai apoi isi paraseste familia si se incurca cu alta?!
Cati crestini nu se roaga lui Dumnezeu numai cand da peste ei cate un necaz, iar cand le merge bine uita si de Dumnezeu, si de suflet si duc o viata urata si straina de orice bine?!
Asemenea fapte, frati crestini, sunt ca niste umbre negre, umbre grele, care invaluie sufletul si constiinta noastra, imbolnavindu-ne de moarte.
In incheiere am sa citez – tot din cartea Apocalipsei – cuvintele lui Dumnezeu care ni se potrivesc, in masuri diferite, fiecaruia dintre noi: ”Stiu faptele tale; ca nu esti nici rece, nici fierbinte. O, de ai fi rece sau fierbinte! Astfel, fiindca esti caldicel – nici fierbinte, nici rece – am sa te vars din gura Mea. Fiindca tu zici: Sunt bogat si m-am imbogatit si de nimic nu am nevoie! Si nu stii ca tu esti cel ticalos si vrednic de plans, si sarac si orb si gol!
Te sfatuiesc sa cumperi de la Mine aur lamurit in foc, ca sa te imbogatesti, si vesminte albe ca sa te imbraci si sa nu se dea pe fata rusinea goliciunii tale, si alifie de ochi, ca sa-ti ungi ochii si sa vezi.
Eu pe cati ii iubesc ii mustru si ii pedepsesc; sarguieste dar si te pocaieste. Iata, stau la usa si bat; de va auzi cineva glasul Meu si va deschide usa, voi intra la el si voi cina cu el si el cu Mine” (Apocalipsa 3, 15-20).
Sa ne ajute Bunul Dumnezeu ca sa ne vedem propriile pacate, sa ne eliberam si sa scapam de ele; sa-L rugam sa ne daruiasca lacrimi de pocainta si ”alifia” cea duhovniceasca a harului Sau, ca sa vindece deplin boala ochilor nostri sufletesti si sa lumineze cu lumina Sa launtrul nostru intunecat de patimi; Mantuitorul nostru Cel mult dorit sa ne daruiasca vesmintele cele albe ale nevinovatiei trupesti si sufletesti, ca sa-L putem cunoaste cu adevarat pe Dumnezeu si sa-L putem primi pe marele doctor si tainicul si cerescul oaspete – Iisus Hristos. El asteapta la usa inimii fiecaruia dintre noi si este gata sa ne ajute si sa ne vindece de toate neputintele noastre.
Sa-L poftim sa vina la noi, in viata noastra, in inima noastra, in familia si societatea noastra.
Sa-L poftim cu smerenie si dragoste, zicand: Vino, Doamne Iisuse, vino si la noi! Amin!"
Sursa: e-mail
Istoria arata ca moastele Sf. Filofteia au fost duse initial la Tarnovo, unde au ramas pana in anul 1393. In acel an, Taratul bulgar a fost ocupat de turci, care au si ars orasul. Pentru a le feri de profanare, moastele au fost duse la Vidin, unde au stat putin timp, probabil pana in 1396. Dupa infrangerea armatelor crestine la Nikopole, crescand amenintarea turca, moastele au fost oferite domnitorului Tarii Romanesti, Mircea cel Batran (1386-1418). Acesta le-a asezat in vechea ctitorie domneasca, cu hramul "Sf. Nicolae", de la Curtea de Arges, pe atunci catedrala mitropolitana. In acest fel se explica si alegerea zilei de 7 decembrie drept zi de pomenire (imediat dupa ziua hramului). Dupa construirea noii biserici de catre Neagoe Basarab, sfintita la 15 august 1517, moastele au fost asezate aici a doua zi, cand s-a facut si proclamarea canonizarii Sf. Ierarh Nifon al Constantinopolului (prima canonizare la noi).
Moastele au ramas la Curtea de Arges pana in 1893, cand, datorita starii avansate de degradare a bisericii, au fost mutate in bisericile "Sf. Gheorghe" si "Adormirea Maicii Domnului" - Olari, din aceeasi localitate. In timpul primului razboi mondial, datorita mutarii frontului in apropierea acestei localitati, moastele au fost duse in paraclisul Manastirii Antim din Bucuresti. Dupa terminarea razboiului, au fost readuse la Curtea de Arges, iar din 1949 se afla in paraclisul acestei manastiri.
Sfanta Filofteia in traditia populara
Sfanta Filofteia este considerata ocrotitoarea copiilor si a tinerilor, si in special a fetelor, pe care le ajuta sa se casatoreasca si sa aiba o viata linistita. In traditie, Sfanta Filofteia este o sora indepartata a Sfantului Ilie. Astfel, ea mai este numita si "aducatoarea de ploi". Istoria consemneaza mai multe procesiuni cu moastele Sfintei pe timp de seceta, iar traditia spune ca prin mijlocirea ei in fata lui Dumnezeu a plouat, iar roadele au fost bogate. Sarbatoarea Sf. Filofteia se tine si pentru a fi feriti de diferite boli si necazuri atat noi, cat si animalele noastre.
Sursa: aiciRead more...
O, preabunule Părinte Nicolae, păstorul şi învătătorul celor ce aleargă cu credinţă către a ta folosire şi cu fierbinte rugăciune te cheamă pe tine, sârguieşte degrab a le ajuta; izbăveşte turma lui Hristos de lupii cei ce o răpesc pe ea, şi toate părtile creştineşti le îngrădeşte şi le păzeşte prin sfintele tale rugăciuni, de gâlcevile lumeşti, de cutremur, de venirea altor neamuri, de robie şi de războiul cel dintre noi, de foamete, de potop, de sabie, de ciumă şi de moarte grabnică; şi precum ai miluit pe cei trei bărbaţi ce şedeau în temnită, şi i-ai izbăvit pe ei de mâna împăratului şi de tăierea sabiei, aşa mă miluieşte şi pe mine, pe cel ce cu mintea, cu cuvântul şi cu lucrul sunt întru întunericul păcatelor, şi de mânia lui Dumnezeu şi de munca cea veşnică mă izbăveşte ca, prin solirea ta, cu ajutorul şi cu mila şi cu harul lui Hristos Dumnezeu, viaţă lină şi fără de păcat să-mi dea mie, ca să vieţuiesc în veacul acesta, şi din partea stării de-a stânga să mă izbăvesc, şi în partea de-a dreapta, împreună cu toţi sfintii, să mă învrednicesc. Amin.
Noua da. Asta inseamna ca am fost cuminti, nu?
Anna a primit azi-noapte o sacosa mare de daruri chiar de la Sf. Nicolae, din pacate nu a mai apucat sa-l si vada, pentru ca Sfantului i se facuse frig si mai avea de mers si pe la alti copii, asa ca a lasat la tati plasa cu cadouri si a plecat in graba! Anna stia ca nefiind cuminte si foarte ascultatoare este posibil sa nu primeasca daruri, doar ca Sf. Nicolae cel bun a iertat greselile copilului si i-a adus totusi darurile mult dorite.
Nu am facut poze cu cadoul pentru ca nu am avut timp pentru asta, insa Anna a primit de toate: fructe, dulciuri, jucarii, hainute. Anul asta Sf. Nicolae a fost darnic si cu cei mari: un sac de cosmetice, fructe exotice (phisallis, citrice si carambola), ciocolata, bijuterii hand made cu pietre semipretioase si argint (superbe, o sa fac o fotografie in curand). In poze, o parte din daruri, unele mai saracute in parabeni si alte prostii decat ceea ce gasim in mod uzual pe piata. Va dorim o zi frumoasa, cu binecuvantarea Sf. Ierarh Nicolae, facatorul de minuni! La multi ani celor care poarta numele Sfantului sau derivate din acesta!
Auzim pe Sfantul Duh graind prin Proorocul David: "Precum doreste cerbul izvoarele apelor, asa Te doreste sufletul meu pe Tine, Dumnezeule". Cu adevarat in acelasi chip doreste si sufletul credinciosului crestin auzirea cuvintelor lui Dumnezeu si cele ce se lucreaza prin Sfintii Sai. Deci, iata si alta minune a Sfantului Nicolae: Era un oarecare, cu numele Nicolae, in cetatea numita Constantinopol, hranindu-se din osteneala mainilor lui si era credincios lui Dumnezeu si avea randuiala lui sa nu treaca ziua Sfantului Nicolae fara de pomenire. Si aceasta, cu neobosire o facea el, ca auzea in Sfintele Scripturi graind: "Cinsteste pe Domnul prin toate ale tale drepte osteneli!" Si avea aceasta in mintea sa totdeauna.
Si a ajuns la adanci batranete, dar si la saracie, nemaiputand lucra. Deci, apropiindu-se ziua Sfantului Nicolae, gandea intru sine ce va face. Si a zis batranul catre sotia sa: "Femeie, iata, a sosit la noi ziua cea iubita a Arhiereului lui Hristos, Nicolae; deci ce vom face, ca fiind lipsiti, nu avem cele de trebuinta pentru aceasta zi sfanta?" Iar acea credincioasa femeie a raspuns barbatului ei: "Stii, domnul meu, ca, iata, ne-au ajuns batranetele si astazi sau maine va veni sfarsitul; deci, sa nu-ti abati mintea ta de la dragostea cea spre Domnul si catre Sfantul Nicolae". Si, aceasta zicand, i-a aratat lui un covor si a zis: "Ia-l pe acesta si mergand, vinde-l si te du de cumpara toate cele de trebuinta la pomenirea Sfantuiui Nicolae. Ca alta nimic nu avem si nu-l vom lasa mostenire copiilor pe care nu-i avem". Auzind aceasta, credinciosul batram a laudat foarte pe Dumnezeu si, luand covorul, a iesit.
Si, mergand el prin mijlocul ulitii, unde este stalpul Sfantului si marelui Constantin, si trecand de biserica Sfantului Platon, l-a intampinat pe el cineva, cu chipul ca un oarecare batarn cinstit, care i-a zis: "Prietene, unde te duci?" I-a raspuns cel ce ducea covorul: "Am trebuinta sa ma duc pana la targul de vanzari". Si i-a zis cinstitul batran: "Buna este socotinta ta, prietene, dar, spune-mi, cu cat voiesti sa dai covorul tau? Pentru ca eu voiesc sa cumpar un covor ca acesta". A zis batranul: "Cand l-am luat intai, am dat pe el opt galbeni, iar acum, cat imi vei da, atata voi primi". Si a grait cinstitul acela, catre batran: "Au, luavei sase galbeni?" Si a zis batranul: "Daca imi vei da, voi lua cu bucurie!" Deci, indata, punand mana in buzunarul sau si scotand galbenii, Sfantul Nicolae, ca el era, i-a dat sase galbeni mari in mainile batranului, zicandu-i: "Primeste, prietene, acesti galbeni si da-mi covorul". Si a luat batranul galbenii cu bucurie, pentru ca nu facea covorul atata.
Deci, luand Sfantul Nicolae covorul din mana batranului, s-a dus de la el. Si, cand s-au despartit unul de altul, ziceau cei de pe ulita care vedeau pe batran: "Oare, naluciri vezi, batranule, ca vorbesti de unul singur?" Pentru ca ei pe batran il vedeau si glasul lui il auzeau, dar pe Sfantul nicidecum; nici glasul nu-i auzeau, nici pe el nu-l vedeau, fara numai pe batran. Iar Sfantul Nicolae a mers indata la casa batranului, ducand covorul la femeia acestuia si zicandu-i: "Fiindca barbatul tau imi este prieten de demult, intalnindu-ma cu el, m-a rugat, zicand: "Fii bun si du acest covor la femeia mea, ca eu, zicea el, am alta treaba. Deci, iata covorul, pazeste-l pe el". Si, aceasta zicand, s-a facut nevazut. Si femeia, luand covorul, de frica, vazand in fata ei pe un asa barbat cinstit si cu lumina stralucind, nici n-a indraznit sa intrebe: "Tu cine esti?"
S-a aprins insa de manie asupra barbatului sau si, socotind ca el a uitat sfatuirea ce o facuse cu dansa si dragostea pentru Sfantul, a zis: "Vai mie, patimasa ce sunt, ca m-am insotit cu acest barbat calcator de lege si plin de minciuni". Si multe asemenea acestora zicand, nici nu vrea sa se uite la covorul ei, aprinsa fiind de dragoste pentru Sfantul.
Deci, barbatul ei, nestiind cele petrecute, a cumparat cele de trebuinta de ziua Sfantului Nicolae si se intorcea la casa sa, bucurandu-se pentru intamplarea cu vinderea covorului si ca si-a implinit dorinta sa. Si, ajungand el la casa lui, femeia sa vazandu-l, s-a aprins de manie asupra lui, si-l ocara cu cuvinte grele si zicea: "Sa te duci de la mine, din ziua aceasta, tu care ai mintit Sfantului Nicolae. Ca nu-i mincinos Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce a zis: Nimeni care pune mana pe plug si se uita indarat nu este potrivit pentru Imparatia lui Dumnezeu" (Luca 9, 62). Acestea si altele asemenea zicandu-le, a adus covorul inaintea barbatului sau si i-a zis: "Ia-ti covorul, dar pe mine nu ma vei mai avea, ca ai mintit Sfantului".
Acestea auzindu-le si vazand covorul sau, batranul, se minuna si nu se pricepea ce sa raspunda femeii sale; si stand el, indelung, a inteles a fi o minune facuta de Sfantul Nicolae. Deci, a suspinat dintru adancul inimii sale si, umplandu-se de bucurie, a ridicat mainile sale spre cer, zicand: "Slava Tie, Hristoase Dumnezeule, Cel ce faci minuni prin minunatul Tau Sfant Nicolae." Si a zis batranul catre sotia sa: "Femeie, asa te jur, in frica lui Dumnezeu, sa-mi spui mie, cine ti-a adus tie acest covor, barbat sau femeie, batran sau tanar?" Si a raspuns femeia: "Un om luminat. in chipul unui om cinstit batran, cu stralucitoare haine a venit, purtand covorul acesta al nostru si zicand catre mine: "Femeie, barbatul tau imi este prieten; pentru aceasta, intalnindu-ma, m-a rugat ca sa aduc la tine acest covor; deci pazeste-l. Iar eu, luandu-l, nu indrazneam a-l intreba pe el: Tu cine esti?"
Deci, auzind acestea de la femeia sa si aratand femeii sale aurul cel ramas si cele cumparate, bucate si vin, prescuri si lumanari spre trebuinta zilei Sfantului, a zis batranul: "Viu este Domnul, ca cel ce a cumparat covorul de la mine, acela este cu adevarat Sfantul Nicolae, ca el a adus covorul, iarasi, la casa noastra, pentru noi, saracii si smeritii robii sai. Ca si cei ce ma vedeau pe mine vorbind cu el imi ziceau: "Au vreo nalucire vezi?, vazandu-ma ei numai pe mine unul, iar pe dansul nicidecum". Si indata au strigat ca dintr-o gura ammdoi, multumind lui Dumnezeu si laudand pe marele Arhiereu Nicolae, ajutatorul cel grabnic al tuturor celor din nevoi, care-l cheama pe el cu credinta. Si, umplandu-se de bucurie au alergat la biserica Sfantului Nicolae si, tuturor celor ce s-au intamplat acolo, le-au istorisit minunea. Si toti care auzeau proslaveau pe Dumnezeu si Sfantul Nicolae, cel ce face asemenea minuni cu robii sai.
Ci tu, Parinte cinstite, Sfinte Nicolae, nu uita pe robii tai, care fac cu credinta pomenirea Sfintiei tale, ca, prin facerile tale de bine, sa proslavim pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh. Amin.
Astazi, la parada militara, in vazul tuturor si fara pic de rusine, Guvernul Romaniei in frunte cu primul ministru au incalcat Constitutia Romaniei, demonstrand inca o data ca legea in tara asta nu inseamna nimic. Premierul a primit in mod ilegal si nemeritat onorurile in lipsa presedintelui Romaniei, in prezenta presedintelui Senatului (al doilea om in stat si cel care trebuia sa primeasca conform legii onorurile) si in huiduielile spectatorilor. Asta a devenit biata noastra tara datorita inconstientei unora si indiferentei altora!
In fiecare zi, la ora zece seara, maica ne invita sa ne alaturam in rugaciune, pentru 2-3 minute, fiecare cat poate...pana la zece si un sfert.
""Noi spunem, pe rand, dupa rugaciunile incepatoare, de cate 10 ori „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi si pe toata lumea ta” apoi, pentru cei ce se roaga impreuna cu noi si terminam cu „Sub milostivirea ta, scapam…”." Sursa
Galateni 2: 20 ,,M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine."
Adresa la care se pot trimite pomelnice si bani este: Manastirea Cetatuia Negru-Voda, loc.Cetateni, jud. Arges, cod 117240, Protosinghel Modest Marian Ghinea. De asemenea se pot depune bani in cont la BCR Campulung - Manastirea Cetatuia Negru-Voda, loc. Cetateni-Arges-117240, IBAN-RO98.RNCB.0023.0135.9944.0001 - RON
Postări
