Nihil sine Deo: decembrie 2011

sâmbătă, 31 decembrie 2011

Hotărârea Sfântului Sinod privind slujba din noaptea de Anul Nou şi citirea Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române întrunit în şedinţa de lucru din 16-17 februarie 2011, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a luat următoarele hotărâri privind slujba din noaptea de Anul Nou şi citirea molitfelor Sfântului Vasile cel Mare, după cum ne informează Cancelaria Sfântului Sinod:

Hotărârea nr. 630 din 17 februarie 2011 a Sfântului Sinod privind rânduiala liturgică unitară în Biserica Ortodoxă Română pentru slujba ce se oficiază în noaptea trecerii dintre ani, precum şi pentru respectarea rânduielii citirii molitfelor Sfântului Vasile cel Mare:

Având în vedere îndreptăţirea propunerii Preasfinţitului Părinte Episcop Corneliu al Huşilor privind adoptarea de către Sfântul Sinod a unei hotărâri prin care să se reglementeze rânduiala liturgică unitară ce trebuie urmată în toată Biserica Ortodoxă Română pentru slujba ce se oficiază în noaptea trecerii dintre ani şi justeţea consideraţiilor cu caracter liturgic, pastoral şi duhovnicesc, privind slujbele ce trebuie oficiate în această noapte, în scopul marcării după cuviinţă a bucuriei duhovniceşti a sărbătorii bisericeşti din ziua de 1 ianuarie;

Apreciind că cea mai potrivită slujbă în noaptea trecerii dintre ani este cea a Acatistului Domnului nostru Iisus Hristos, rânduială liturgică prin excelenţă doxologică, care trebuie urmată de rostirea rugăciunii de mulţumire (din Liturghier, Molitfelnic sau Cartea de Tedeum) şi a rugăciunii de intrare în Noul An (de la slujba Tedeumului) urmată de cântarea Apărătoare Doamnă..., precum şi de cuvântul de învăţătură în care să se sublinieze importanţa sfinţirii timpului în Hristos Mântuitorul, Împăratul veacurilor, şi că slujba Tedeumului trebuie săvârşită după Sfânta Liturghie, aşa cum se procedează la nivel panortodox şi cum prevăd îndrumările tipiconale;

Întrucât în mănăstiri trebuie păstrată în întregime rânduiala săvârşirii celor şapte laude la vremea rostuită, urmând ca la slujba de la miezul nopţii (Miezonoptică) să se adauge Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos, rugăciunea de mulţumire (din Liturghier, Molitfelnic sau Cartea de Tedeum) şi rugăciunea de intrare în Noul An (de la slujba Tedeumului) urmată de cântarea Apărătoare Doamnă...;

Luând act că, pentru a evita excesele străine de duhul credinţei şi al bunei-cuviinţe pastorale, precum şi practicile dăunătoare unităţii liturgice, săvârşite cu ostentaţie sau din motive pecuniare, este necesar să se respecte rânduiala citirii molitfelor Sfântului Vasile cel Mare în zile de post, în cazuri individuale şi, după caz, în legătură cu Taina Sfântului Maslu, atunci când bolnavul solicită, aceasta trebuind să fie însoţită de post şi spovedanie, atât din partea clericilor, cât şi a credincioşilor;

Constatând, în cadrul discuţiilor care au avut loc, că citirea Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare în noaptea trecerii dintre ani este o practică regională (mai ales în sudul ţării) neaprobată de Sfântul Sinod, inexistentă în alte zone ale ţării şi mai ales în practica altor Biserici Ortodoxe surori;

Ţinând seama că, în conformitate cu prevederile art. 163 alin. (3) din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, este necesar ca Editura şi Tipografia Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă să ia măsurile adecvate pentru tipărirea într-o broşură a rânduielii slujbei bisericeşti din noaptea trecerii dintre ani, cu conţinutul aprobat de Sfântul Sinod, care să fie difuzată tuturor unităţilor de cult din eparhiile Patriarhiei Române;

În temeiul prevederilor art. 14 alin. (1) lit. a) din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române (modificat, completat şi aprobat prin hotărârea Sfântului Sinod nr. 381/17 februarie 2011), potrivit cărora Sfântul Sinod ”păstrează unitatea dogmatică, liturgică şi canonică, statutară şi regulamentară în Biserica Ortodoxă Română, precum şi comuniunea cu întreaga Biserică Ortodoxă”;

La propunerea Comisiei teologice, liturgice şi didactice, precum şi a votului unanim exprimat, Sfântul Sinod a hotărât:

1. Ia act de propunerea Preasfinţitului Părinte Episcop Corneliu al Huşilor privind stabilirea unei rânduieli liturgice unitare în Biserica Ortodoxă Română pentru slujba ce se oficiază în noaptea trecerii dintre ani, precum şi de consideraţiile şi propunerile cu caracter liturgic, pastoral şi duhovnicesc formulate, în vederea adoptării unei hotărâri adecvate.

2. Aprobă uniformizarea rânduielii liturgice ce urmează a se săvârşi în toate catedralele şi bisericile parohiale din Biserica Ortodoxă Română în noaptea trecerii dintre ani şi care va consta în: citirea Acatistului Domnului nostru Iisus Hristos - rânduială liturgică prin excelenţă doxologică, rostirea rugăciunii de mulţumire (din Liturghier, Molitfelnic sau Cartea de Tedeum), a rugăciunii de intrare în Noul An (de la slujba Tedeumului) şi a cântării ”Apărătoare Doamnă...”, urmate de un cuvânt de învăţătură în care se va sublinia importanţa sfinţirii timpului în Hristos Mântuitorul, Împăratul veacurilor.

3. Întrucât mănăstirile au îndatorirea săvârşirii în întregime a celor şapte Laude, la vremea lor, aprobă ca, în noaptea trecerii dintre ani, acestea să urmeze rânduiala, întemeiată tipiconal, de săvârşire a Miezonopticii, a Acatistului Domnului nostru Iisus Hristos, la sfârşitul căreia se vor adăuga rugăciunea de mulţumire (din Liturghier, Molitfelnic sau Cartea de Tedeum), rugăciunea de intrare în Noul An (de la slujba Tedeumului) şi cântarea ”Apărătoare Doamnă...”.

4. Întrucât sărbătoarea bisericească de la 1 ianuarie (Tăierea împrejur cea după Trup a Domnului şi Sf. Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei), care este şi începutul anului civil, trebuie primită cu bucurie duhovnicească, la sfârşitul Sfintei Liturghii se va oficia slujba Tedeumului, aşa cum se procedează la nivel panortodox şi cum prevăd îndrumările tipiconale.

5. Aprobă ca Editura şi Tipografia Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă să supună aprobării Preafericitului Părinte Patriarh Daniel proiectul de broşură care va cuprinde rânduiala slujbei bisericeşti din noaptea trecerii dintre ani, cu conţinutul aprobat de Sfântul Sinod şi care, în scopul uniformizării acestei rânduieli liturgice, să fie difuzată tuturor unităţilor de cult din eparhiile Patriarhiei Române.

6. Înaltpreasfinţiţii şi Preasfinţiţii Părinţi chiriarhi vor da îndrumările necesare clerului privind respectarea acestor rânduieli liturgice la unităţile de cult din eparhie, precum şi despre îndatorirea clerului de a face catehizarea credincioşilor privind rostul doxologic al rânduielii liturgice stabilite pentru slujba din noaptea trecerii dintre ani.

7. Pentru a se evita excesele străine de duhul credinţei şi al bunei-cuviinţe pastorale, precum şi practicile dăunătoare unităţii liturgice, săvârşite cu ostentaţie sau din motive pecuniare, Înaltpreasfinţiţii şi Preasfinţiţii chiriarhi vor adresa clerului îndrumarea pastorală şi duhovnicească de a respecta rânduiala citirii molitfelor Sfântului Vasile cel Mare în zile de post, în cazuri individuale şi, după caz, în legătură cu Taina Sfântului Maslu, atunci când bolnavul solicită, această rânduială trebuind să fie însoţită de post şi spovedanie, atât din partea clericilor, cât şi a credincioşilor. În cadrul îndrumărilor respective se va preciza cu limpezime că citirea Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare în noaptea trecerii dintre ani este o practică regională (mai ales în sudul ţării) neaprobată de Sfântul Sinod, inexistentă în alte zone ale ţării şi mai ales în practica altor Biserici Ortodoxe surori.

În scopul îndrumării clerului din eparhie şi a personalului monahal asupra necesităţii aducerii la îndeplinire şi a respectării prevederilor de la punctele 6 şi 7 din prezenta hotărâre sinodală, se va putea folosi prilejul conferinţelor administrative lunare de la protopopiate şi al sinaxelor stareţilor şi egumenilor de mănăstiri şi schituri din eparhie, precum şi presa scrisă sau alte mijloace audio-vizuale bisericeşti centrale şi eparhiale.

Pentru a veni în sprijinul eparhiilor şi al unităţilor de cult din cuprinsul lor, prezenta hotărâre a Sfântului Sinod a fost comunicată Editurii şi Tipografiei Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă (punctul 5), precum şi Centrului de Presă BASILICA al Patriarhiei Române (Radio TRINITAS, TRINITAS TV, publicaţiile LUMINA, Agenţia de ştiri BASILICA, Biroul de presă).
Sursa

Anul omagial al Sfântului Maslu și al îngrijirii bolnavilor în Patriarhia Română

Biroul de presă al Patriarhiei Române ne informează:
La iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în şedinţa de lucru din 17 februarie 2011, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat ca anul 2012 să fie declarat Anul omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor în Patriarhia Română.
În acest sens, Cancelaria Sfântului Sinod a elaborat un program-cadru cu caracter naţional bisericesc pentru realizarea în anul 2012 a proiectului religios-duhovnicesc, cultural-editorialistic şi mediatic intitulat 2012 – Anul omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor în Patriarhia Română.
În anul 2012, Patriarhia Română şi eparhiile din ţară şi străinătate vor organiza conferinţe pastoral-misionare, colocvii teologice, dezbateri şi seri duhovniceşti despre Taina Sfântului Maslu (prezentare biblic-patristică şi istorică, semnificaţie teologică şi existenţială, repetabilitatea şi efectele Sfântului Maslu, inovaţii şi practici neortodoxe privind săvârşirea acestei Sfinte Taine etc.). De asemenea, profesori de la instituţiile de învăţământ teologic ortodox vor realiza studii, comentarii, bibliografii cu conţinut biblic, patristic, istoric, dogmatic, liturgic, omiletic-catehetic, pastoral şi social-medical despre Taina Sfântului Maslu. O atenţie specială va fi acordată acestei Sfinte Taine în cateheza ortodoxă, lucrarea pastorală, social-filantropică şi medicală a Bisericii şi slujitorilor ei pentru îngrijirea bolnavilor.
Ca parte a programului-cadru naţional bisericesc, la Conferinţa pastoral-misionară semestrială din primăvara anului 2012 se va trata tema 2012 – Anul omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor în Patriarhia Română, care va fi aprofundată la una dintre conferinţele preoţeşti administrative lunare pe care o va stabili fiecare eparhie.
În toamna anului 2012, la Palatul Patriarhiei va avea loc o şedinţă solemnă a Sfântului Sinod cu tema 2012 – Anul omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor în Patriarhia Română. Cu acest prilej, va fi organizată o expoziţie de fotografii cuprinzând cele mai frumoase şi reprezentative fresce, icoane, miniaturi, broderii şi ţesături, mozaicuri şi vitralii care reflectă tămăduirile săvârşite de Mântuitorul Iisus Hristos, minuni ale sfinţilor pentru vindecarea celor bolnavi, aşezăminte social-filantropice şi medicale din trecut şi prezentul Bisericii Ortodoxe Române. De asemenea, va fi prezentat un raport sinteză privind activităţile eparhiilor consacrate anului omagial 2012.
Manifestările organizate în Anul omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor vor fi mediatizate de către Centrul de Presă BASILICA al Patriarhiei Române (Radio Trinitas, Televiziunea Trinitas, publicaţiile Lumina, Agenţia de ştiri Basilica, Biroul de Presă), mass-media bisericească eparhială şi presa laică.
Ca parte a programului-cadru naţional bisericesc, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat elaborarea şi publicarea de către Patriarhia Română a unui volum “Asistenţa social-filantropică şi medicală din Biserica Ortodoxă Română în trecut şi prezent”, precum şi a unui album intitulat “Sfântul Maslu şi îngrijirea bolnavilor”, însoţit de un DVD.
Sursa

DESPRE ANUL NOU SI DESPRE CALENDAR (31 dec 1970) – Parintele Ilie Cleopa

– Parintele Ilie Cleopa

Părintilor si fratilor si iubiti credinciosi,
Fiindcă slujesc cu nevrednicie mâine Sfânta Liturghie, m-am gândit că-i bine ca privegherea din seara aceasta s-o mai împodobim si cu cântări si cu cuvinte sau cu predici, ca să nu pară prea lungă.
Mâine Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare de Răsărit prăznuieste trei sărbători: Anul Nou, Tăierea împrejur cea după trup a lui Hristos Mântuitorul si Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadochiei. Si pentru că mâine nu se poate cuprinde într-o predică tot ce ar trebui spus despre aceste trei praznice, m-am gândit ca în seara aceasta să mă ocup în cuvântul meu de însemnătatea Anului Nou.
Cum s-a ajuns la noi crestinii ortodocsi să se prăznuiască Anul Nou la 1 ianuarie? Iată prin ce împrejurări s-a ajuns la aceasta si ce însemnătate are Anul Nou.
Să stiti, fratilor si părintilor, că Dumnezeu a făcut lumea aceasta primăvara si a terminat-o, cum ati auzit, în sase zile. Nu se stia pe atunci ce-i acela calendar, că nici nu era zidit omul. Sau după ce l-a zidit, omul era deocamdată în rai.
După mărturia unor teologi, Adam si Eva au stat în rai numai 7 zile, altii zic că 7 ani, altii 70, iar altii 700 de ani. Toti sunt pentru cifra 7, dar nu se stie exact cât au stat ei în rai.
Lui Dumnezeu, când a făcut lumea cu cuvântul, nu I-au trebuit ciocane si hârlete si sapă si mistrie ca să o facă. El a zis si s-au făcut. El a poruncit si s-au zidit (Psalm 148, 5). Dar a pus lumii acesteia niste legi vesnice; toate se rotesc în ceasul universului cu o precizie înspăimântătoare si pentru îngeri, nu numai pentru oameni. Pentru ce? Pentru că este lucrul lui Dumnezeu Atottiitorul!
Si când a făcut Dumnezeu lumea, soarele era la zenit, adică în mijlocul cerului. Dar stihiile lumii făcute de El – pământul, planetele si stelele – nu stau nemiscate nici o clipă, ci mereu se miscă. Toate se miscă în cerc. Ele vesnic se întorc de unde au plecat!
Asa se miscă stelele, asa soarele si luna si toate planetele si tot ce a făcut Dumnezeu. Tuturor le-a pus lege să se miste, si nu la întâmplare, ci cu mare rânduială, încât s-au uimit si cei mai învătati oameni ai lumii din antichitate si au cunoscut pe Dumnezeu din zidiri, fără să-L cunoască din Scripturi, si au strigat: “Mare esti, Doamne, si minunate sunt lucrurile Tale!”
Asa a fost cazul si mai târziu cu Isaac Newton, si mai apoi cu Kepler si cu ceilalti mari astronomi, care, din miscarea universului, au înteles că este o mână, este un centru de îndrumare care le poartă pe toate acestea cu atâta precizie.
Miscarea regulată în cerc a stelelor ne dă calendarul. Dar prin ce l-a întemeiat Dumnezeu în chip deosebit? L-a întemeiat prin cei doi ochi ai lumii: soarele si luna. După ei a făcut să se orienteze toată suflarea, până la sfârsitul lumii. Si ati auzit că se vorbeste în Pascalie, de crugul soarelui si de crugul lunii.
Si de ce am luat istoria asa de departe? Ca să vedeti cum a ajuns Anul Nou la noi. Când s-au făcut primele calendare din epoca străveche, pe timpul lui Nimrod, împăratul ninivitenilor, ei nu se orientau ca noi după calendare cu 12 luni, că nu stiau. Ei asteptau miscarea astrelor ceresti, a crugului soarelui sau al lunii, si stiau că a trecut un an din crugul soarelui.
Mai târziu s-a mai desteptat lumea. Asa, vechii haldei, popor mai vechi decât evreii, au fost mari astronomi. Ei au împrumutat mult civilizatiei egipte-nilor, apoi acestia elinilor si asa mai departe, până a ajuns în părtile noastre ale Europei. Aceia au observat si alte miscări pe cer, nu numai miscarea soarelui si a lunii, si treptat au început să alcătuiască un fel de calendar pe pământ, după calendarul cerului sau după calendarul soarelui sau al lunii.
Calendarul ceresc, fiind opera lui Dumnezeu, nu rămâne nici o iotă în urmă si nu poate să se clintească, pentru că zice: …poruncă a pus si nu va trece (Psalm 148, 6). El nu poate să rămână în urmă. Iar calendarele făcute de oameni până acum au fost mii si zeci de mii; în fiecare epocă, după mintea oamenilor de atunci. Au fost calendare de umbră, calendare de soare, calendare de nisip, calendarele faraonilor Egiptului si altele.
Au fost o multime de calendare la egipteni si la popoare mai vechi ca egiptenii, cum au fost de pildă asirienii. Erau calendare fructifere. Când se coceau portocalii, si asta se întâmpla de două ori pe an, socoteau că s-a împlinit un an. A fost calendarul Nilului, care s-a practicat sute de ani, căci Nilul se revărsa periodic, de două ori într-un an. Dar Nilul, din cauza ploilor de la Ecuator, se revărsa uneori mai înainte de două luni, altă dată mai târziu, si asa mai departe. Ei stiau că atunci când s-a făcut orezul sau s-a revărsat Nilul de două ori, este anul nou.
Dar stiinta n-a fost multumită cu calendare din acestea. Si nici nu trebuia să fie sau să se ia după lucruri de acestea care n-au mers regulat. De aceea oamenii au vrut să facă alte calendare, mai bune, ca să se apropie mai mult de calendarul cerului, de calendarul pe care L-a făcut Atottiitorul Dumnezeu.
Primii care au început să facă aceste calendare au fost egiptenii. Ei au făcut prima dată calendarul de 12 luni, măcar că luna avea câte 28-30 de zile, anul având numai 354 de zile. Poporul iudeu, care a fost în robia egiptenilor 430 de ani, când a iesit din robia lor, a împrumutat calendarul egiptean, căci altul mai bun nu se găsea în acea vreme, si l-au folosit pe el 1500 de ani, până la împăratul Iulius Cezar, cu circa 44 de ani înainte de venirea Mântuitorului. Dar până la acea dată calendarul folosit rămăsese foarte mult în urmă. De aceea romanii, vrând să-si facă un calendar mai bun, au trimis – pe vremea lui Iulius Cezar – pe învătatul Sosigene în toate părtile lumii să vadă care calendar este mai aproape de calendarul ceresc, care se potriveste mai mult cu calendarul dumnezeiesc.
Si acela, fiind însărcinat de împăratul Iulius Cezar, a cercetat toate calendarele de pe Valea Nilului, din Palestina, de prin Africa si l-a găsit tot pe al evreilor mai aproape, fiindcă era luat de la egipteni. Dar lipseau 11 zile si 6 ceasuri fată de miscările astrelor de pe cer. Deci i-a mai adăugat încă 11 zile si 6 ceasuri.
La început toate popoarele, respectând traditia după care începutul lumii a fost în martie, începeau anul de atunci, indiferent ce calendar ar fi avut ele. Asa au socotit si egiptenii si evreii si romanii. Mai apoi romanii au adăugat lunile ianuarie si februarie si au stabilit începutul anului la 1 ianuarie.
Ei aveau obiceiul ca în ziua de 1 ianuarie să ia impozite de la popor, schimbau pe dregători, plăteau salariile la muncitori, la militari, îi avansau pe unii din acestia la grade mai mari. Tot la 1 ianuarie aveau si cele mai mari festivităti si cu acest prilej făceau mare zarvă de cântece si jocuri, cum le vedeti până acum.
Că de la romani si de la păgâni vin obiceiurile acestea de a umbla din poartă în poartă si a fluiera si a cânta si a face câte si mai câte, cum le vedeti până astăzi. Si asa se fac în această zi petreceri în loc de sfinte slujbe de multumire lui Dumnezeu si de cerere a ajutorului Lui. Că nu de la Biserica lui Hristos vin acestea, ci de la popoarele păgâne, căci romanii le-au împrumutat de la egipteni si egiptenii de la asirieni si asa mai departe. Obiceiurile acestea nu sunt crestinesti, ci păgânesti, fiindcă si noi ne tragem din popoare păgâne, căci si romanii si dacii au fost păgâni.
Din anul de 354 de zile s-a făcut calendarul de 365 de zile. Si la patru ani înmultind cele 6 ceasuri care treceau în plus în fiecare din acesti ani, mai erau 24 de ceasuri, deci mai puneau o zi. Asa s-a născut anul bisect, adică trei ani de câte 365 de zile, iar al patrulea (bisect), de 366.
Dar lumina credintei lui Iisus Hristos a strălucit la Roma si în Imperiul Roman, la sud de Dunăre, iar de acolo a trecut si la daci, dincoace de Dunăre, mai ales după ce Dacia a fost cucerită de Traian si multime de colonisti din Peninsula Balcanică au inundat tara strămosilor nostri. Si asa a ajuns crestinismul cu lumina credintei dincoace de Dunăre si a început să înflorească aici Biserica lui Hristos.
Dar prin acesti colonisti au venit la noi si obiceiurile acestea de la 1 ianuarie. Aceste obiceiuri au trecut de la ei la noi, precum si calendarul de 12 luni. Astfel am ajuns si noi românii să prăznuim ziua de 1 ianuarie, ziua anului nou civil.
Vi le-am spus acestea pe scurt, pentru că nu vi le pot arăta acum mai pe larg. Oamenii s-au obisnuit de la început să pună semne câti ani au trecut de la zidirea lumii. Biblia nu spune aceasta, căci ea nu se ocupă de cronologie. Ea este o carte de morală, de sfintenie, plină de Duhul Sfânt. Prin ea se arată că există Dumnezeu, că El este Creatorul lumii, se arată legile date de El întregului univers, se arată că El pedepseste păcatul si răsplăteste virtutea, că cei ai Lui sunt drepti, sfinti, iar ceilalti sunt păcătosi si vor lua plată după faptele lor si osândă dincolo. De acestea se ocupă Biblia.
Si au făcut oamenii însemnări de la zidirea lumii, socotind că atâtia ani sunt de la Adam, si toti ceilalti au auzit de la unul. Dar nimeni nu stie precis câti ani sunt de la Adam. Unii zic că Hristos a venit în lume la 5508 ani de la facerea lumii, altii au spus alti ani. Cronologii nu se învoiesc la ce an a venit Hristos în lume, pentru că nimeni nu stie exact când a făcut Dumnezeu lumea si câti ani sunt de la zidirea lumii.
Nimeni nu stie când a zidit Dumnezeu lumea, decât Cel ce a zidit-o! Asa spunea Marele Vasile. Dar oamenii au stabilit un fel de epoci, de ere. Unele le-au pus în legătură cu diferite evenimente: era alexandrină, de când Alexandru cel Mare a avut război cu persii; era romană, de la fondarea Romei, apoi era martirilor, de la începutul crestinismului până pe vremea lui Diocletian. Dar de abia din vremea împăratului Justinian, de la anul 527, au început să se numească anii de la Hristos.
Asa am ajuns si noi să prăznuim Anul Nou, să se înceapă anul de la 1 ianuarie după traditia rămasă nouă de la Roma. Si sunt calendare diferite si astăzi.
Sunt popoare care au calendarul cu doi ani, cu trei ani înainte, sau cu sase. Dar calendarul cel mai aproape de calendarul luni-solar este calendarul pe care-l avem noi ortodocsii. El este îndreptat de conferinta interortodoxă din Constantinopol din anul 1923, la 15 noiembrie, din timpul Patriarhului Meletie al V-lea si este cel mai aproape de calen-darul ceresc. Abia în 42.000 de ani el rămâne cu o zi în urmă. Noi după calendarul acesta ne călăuzim si el este aprobat de toată Biserica.
Iar calendarul Gregorian pe care l-a îndreptat Papa Grigore al IX-lea în anul 1583, prin marele filosof si astronom Lilio, rămâne la 3600 de ani cu o zi si o noapte în urmă; deci el rămâne mai mult în urmă ca al nostru din punct de vedere stiintific.
*
Dar vreau să vă spun că, începând de la Anul Nou, grija noastră cea mai mare trebuie să fie alta. Cel mai mare lucru este să ne înnoim viata, să luăm aminte, cu fiecare an nou să lăsăm câte un păcat care ne stăpâneste cine stie de când si să punem în locul lui o virtute. Să iertăm greselile celor ce ne-au supărat, să-i iertăm pe toti, să începem Anul Nou cu inima curată si cu credintă în Dumnezeu. Să nu începem la crâsmă cu betie, cu fluiere, cu câte si mai câte petreceri. Că dacă începi bine din ziua întâi, fiindcă ziua bună se arată de dimineată, asa o să-ti meargă tot timpul!
Du-te prin sate acum, în noaptea aceasta. Este iadul pe fata pământului! Iată cum stiu oamenii să multumească lui Dumnezeu că le-a mai dat un an de viată. Dar vine moartea la om si-l strânge de gât, de nu mai poate spune nici preotului ce a făcut, că i-a legat limba! Cât ar mai vrea el atunci să-i mai dea Dumnezeu un ceas. Dar nu-i mai dă! Este rânduit: când ti-o veni ceasul, te ia si te duce. Ai vrea să te rogi: “Doamne, mai dă-mi un minut!” Dar nu-ti mai dă! Ai avut destule! Dumnezeu este prea drept! Ti-a dat vreme, dar n-ai vrut să te îndrepti, să te pocăiesti, să plângi, să te rogi! Ti-a dat atâtia ani de viată si n-ai avut nici o grijă. Si atunci vei vedea că nu mai este pocăintă în timpul mortii.
Deci, să ne gândim că, trecând un an de zile, foarte mult trebuie să plângem lui Dumnezeu, că n-am făcut nimic bun si să-I multumim că ne-a ajutat cu mila si cu îndurarea Lui să trecem iarăsi 365 de zile si să ajungem până azi.
Toti trebuie să multumească. Toată zidirea lui Dumnezeu. Căci viata si fiintele si toate vremurile sunt în mâna lui Dumnezeu. Tocmai acum trebuie să multumim lui Dumnezeu, ca să nu vină urgia Domnului peste noi!
Asteptăm mila lui Dumnezeu, dar odată n-ar să mai fie timp, căci vine moartea pentru fiecare! Vine dreptatea lui Dumnezeu, de care nu poate scăpa nimeni! Nu pot scăpa nici împăratii. Unde sunt împărătiile? Unde sunt faraonii Egiptului? Unde sunt sultanii turcilor? Unde sunt craii Germaniei? Unde sunt împăratii de care se cutremura lumea? Unde sunt cetătile? Unde sunt orasele? Unde-i orasul Pompei si unde este Cartagina si orasele vechi care s-au dărâmat de cutremur?
Unde sunt cetătile lumii? Unde sunt puternicii? Unde sunt cei învătati? Unde sunt filosofii? Unde sunt cei care au purtat sceptru si ale căror capete străluceau ca soarele? Unde sunt? Praf, pământ si pulbere s-au făcut. Asa-i dreptatea lui Dumnezeu si vai de noi si de noi dacă cheltuim vremea în zadar. Marele Apostol Pavel spune: Răscumpărati vremea, că zilele rele sunt (Efeseni 5, 16).
Vom cere să mai trăim un minut si n-ar să ne mai dea Dumnezeu! Pentru că trecem fără griji viata aceasta si ne încurcăm cu grijile veacului, de parcă am fi nemuritori. Fum suntem! În toată ziua Biserica ne spune: Omul ca iarba; zilele lui ca floarea câmpului, asa va înflori (Psalm 102, 15). I-a spus Dumnezeu lui Isaia, pentru toti: Tot trupul este iarbă si slava omului ca floarea ierbii; uscatu-s-a iarba si floarea ei a căzut. Si iarăsi zice Duhul Sfânt în psalmi: Zilele lui ca umbra trec; că s-au stins ca fumul zilele mele. Si iarăsi: Anii lor ca pânza unui păianjen s-au socotit; si iarăsi: Zilele mele ca umbra s-au plecat si eu ca iarba m-am uscat.
Pentru cine vorbeste aici Duhul Sfânt? Pentru noi! Să avem urechi, să nu fim surzi. Să nu ne astupăm urechile, că visuri suntem sub soare. Oricine ar fi, praf si pulbere este! Nimic nu rămâne vesnic pe pământ. Unde sunt puternicii de care se cutremura lumea până ieri? Du-te si vezi-i în gheenă, cum îi muncesc dracii. Du-te si întreabă-i acolo: “Cu ce v-ati ales din viata aceasta?” Unde a rămas stăpânirea, unde stiinta, unde puterea popoarelor? I-a luat moartea, după dreptate, si-i tine în legături până în ziua Judecătii de Apoi.
Împăratul Alexandru Macedon era mare filosof; învătase filosofia despre suflet si moarte de la acel mare filosof din antichitate, Aristotel, opt ani de zile. Si tot îl cinsteau ai lui, dar el avea cuvântul acela: “Dacă-i moarte, nu-i nimic!”
Dar odată, tot îl lăudau:
- Măria ta, cât stăpânesti! Cât de mare esti!…
- Măi, dacă credeti că am stăpânire, veniti cu mine la malul mării (si marea era tulbure în ziua aceea. Vărsa valuri si se agita). Uite, ca să vedeti ce putere am: Mare, îti poruncesc să stai pe loc!
Dar marea zvârlea valuri peste el.
- Ati văzut? Ati zis că am putere! Ati spus că eu împărătesc. Un val de apă, tot acum mă îneacă. Nu a ascultat deloc de mine. Cum ziceti că am putere, dacă un val de apă nu ascultă de mine?
El era om care cunostea că omul nu poate nimic fără Dumnezeu!
Când era să moară, l-au întrebat generalii lui:
- Măria ta, din ce să-ti facem mormântul? Din marmură? Din aur? Din pietre scumpe de iachint, de hrisolit, de onix, de ametist sau de rubin? Toate pietrele scumpe i le-au spus. Iar el le-a răspuns:
- Dacă-i moarte, nu-i nimic! Să nu-mi faceti mormântul meu din aur si din alte pietre scumpe, ci să-mi faceti mormântul si sicriul de granit. Să nu cumva să mă îmbrăcati în haine aurite, ci simplu, ca un simplu om. Si să lăsati la sicriu două găuri: una în stânga si alta în dreapta.
- Dar de ce asta?
- Pe acolo să-mi scoateti mâinile goale, ca să vadă toti că nimic n-am luat cu mine după moarte.
Să veghem cum petrecem timpul înaintea Domnului. Căci negresit vom muri si ne va cere socoteală ce-am vorbit în fiecare clipă si ce-am gândit si ce-am lucrat.
Aceasta v-o spun pentru Anul Nou! Să multumim Preasfintei Treimi si Preacuratei Maicii Domnului, care mijloceste pentru toată lumea, că ne-a învrednicit să mai trecem un an. Să ne hotărâm în inima noastră să punem început bun si să petrecem de aici înainte cu Dumnezeu, crestineste. Să ne împăcăm cu Dumnezeu mai înainte de a ne răpi moartea. Amin!”
Sursa

sâmbătă, 24 decembrie 2011

Craciun binecuvantat!

...cu sanatate, pare si bucurie sfanta in Hristos Domnul!

vineri, 23 decembrie 2011

Predica la Nasterea Domnului (II)

Evanghelia despre magii de la rasarit

(la liturghia din Ziua de Craciun)

Matei 2:1-12

”Luca vorbeste despre Cezarul roman, August, si despre pastorii din Betleem, pe cand Matei nu pomeneste despre ei. Pe de alta parte, Matei vorbeste despre Irod, imparatul Iudeii si craii de la rasarit, pe cand Luca nu pomeneste despre ei. Ce inseamna aceasta? Nu inseamna aceasta nedesavarsire si neintregire? Nu; aceasta inseamna mai degraba implinirea celor doua izvoare care se intregesc si se desavarsesc unul pe celalalt. Dar cineva va pune intrebarea: daca nu s-ar fi intregit unul pe celalalt, ar fi pomenit Luca de Cezarul roman in legatura cu craii de la rasarit, si Matei de imparatul Irod impreuna cu pastorii? La prima vedere, s-ar parea ca ambii Evanghelisti se intregesc unul pe celalalt asa ca povestirea lor sa nu scape nimic, fie din frumusetea din afara, fie din continutul launtric. Daca pastorii nu ar fi putut, la fel ca si craii de la rasarit, sa aduca la cunostinta imparatului Irod si a carturarilor Ierusalimului, ca noul Imparat S-a nascut in lume? In cazul acesta, ca si in celalalt, Irod nu ar fi dat porunca cumplita de ucidere a multor copii din Betleem si dimprejur, fara indoiala. De asemenea, nu ar fi fost intelept sa pomeneasca de Cezar August impreuna cu craii de la rasarit, decat impreuna cu pastorii din Betleem? Nu, pentru ca asa cum pastori cei simpli nu au putut avea nici o inraurire asupra lui Cezar, tot asa nu au putut nici craii de la rasarit, care au aparut pe neasteptate in Betleem si indata au si disparut, intocmai ca steaua care i-a condus.

Dar aceasta este numai socoteala omeneasca, dupa chipul unei minti lumesti nestatornice si slabe. Totusi, potrivit gandirii adanci si ascunse, din spatele povestirilor celor doi Evanghelisti despre nasterea Mantuitorului, numai in acest fel a fost drept si bine, ca cei doi Evanghelisti au randuit toate persoanele la locurile lor: in chipul acesta si nu in altul. Cezar August trebuie sa fie pomenit in acea Evanghelie, si in acel capitol al Evangheliei, in care sunt pomeniti pastorii din Betleem, si Irod in acea Evanghelie si capitol in care sunt pomeniti craii de la rasarit. De ce? Pentru a lamuri nepotrivirea dintre acesti oameni, pentru si impotriva lui Hristos, pentru si impotriva adevaratei intelepciuni Dumnezeiesti, cat de puternic cu putinta. Sfantul Apostol Pavel spune: "Dumnezeu Si-a ales pe cele nebune ale lumii, ca sa rusineze pe cei intelepti; Dumnezeu Si-a ales pe cele slabe ale lumii, ca sa le rusineze pe cele tari." (I Corinteni 1:27). In zilele acelea, nu se afla nici unul mai puternic, dupa socoteala lumeasca, decat Cezar August, si nici unul mai slab, mai sarac ori mai putin cunoscut decat pastorii din micutul si necunoscutul Betleem. Domnul Iisus S-a nascut printre acestia slabi, saraci si necunoscuti dupa parerea oamenilor; aceasta li s-a aratat mai intai lor si ei au fost primii care au laudat slava Lui. Puternicul Cezar August a murit in slabiciune omeneasca, ramanand pana la moartea lui in umbrele necunoscutului si ale amagirii de sine. Pe de alta parte, nici un popor din lume nu s-a socotit mai intelept decat acela condus de imparatul Irod. Iudeii au nesocotit alte popoare, considerandu-le josnice si mai proaste decat ei. Ocarmuitorii si carturarii iudei socoteau ca numai ei singuri cunosteau adevarul si ca ei singuri tineau cheile cerului. Dar cand cerul s-a deschis larg si cand Domnul Hristos a venit ca sa-i ridice pe oameni la cer, ei au orbit si nu au vazut nimic, in timp ce aceia care erau nesocotiti de ei, nefiind iudei, au intrat cu Hristos prin portile deschise ale cerului. Si astfel avem acest intamplare de negrait, cand Irod, auzind despre Imparatul imparatilor cel nou-nascut, s-a grabit sa-L omoare, si mai marii sai sfatuitori invatati si carturarii cei mandri ai Ierusalimului nu au socotit ca trebuie sa faca o calatorie de doua-patru ceasuri pana la Betleem ca sa-L vada pe El, care fusese asteptat vreme de patruzeci de neamuri de la Avraam, in timp ce craii de la rasarit, dintr-o tara a paganismului intunecat, calatorisera luni de zile pentru a aduce slava Imparatului Hristos - si astfel sa implineasca proorocirea marelui Isaia: "Cautat am fost de cei ce nu intrebau de Mine, gasit am fost de cei ce nu Ma cautau. Si am zis: ‘Iata-Ma, iata-Ma aici, la un neam care nu chema numele Meu! Tins-am mainile Mele in toata vremea catre un popor razvratit, care mergea pe cai silnice, dupa cugetele sale’." (Isaia 65:1-2).

Intre Cezarul roman pe de o parte, si pastori din Betleem, pe de alta parte, nu se afla asemanare in puterea, bogatia si maretia pamanteasca. Intre Irod si carturarii din Ierusalim pe de o parte, si craii de la rasarit, pe de alta parte, se afla o neasemanare in cunoasterea adevarului curat, in cunoasterea adevaratului Dumnezeu. Domnul a socotit drept sa aleaga saracii si paganii si, prin ei, sa-i rusineze pe cei mari si mandri. Caci, inainte de a-i rusina Dumnezeu, ei L-au rusinat pe Dumnezeu prin mandria si neascultarea lor. Cei mai mari vrajmasi ai lui Dumnezeu - si prin aceasta au fost cei mai mari vrajmasi chiar ai lor - sunt aceia care au ajuns mandri, fie pentru bogatiile lor pamantesti, fie pentru puterea sau invatatura lor. Mandria celor mari si mandria celor invatati zideste o piedica de netrecut intre oameni si Dumnezeu si este cel mai mare vrajmas in calea lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu nu are nici un vrajmas, nici nu poate sa aiba, cine poate sa-I faca Lui vreun rau? A fi vrajmasul lui Dumnezeu nu inseamna nimic altceva decat a fi propriul vrajmas. A-L izgoni pe Dumnezeu din viata cuiva nu inseamna nimic altceva decat a se sterge pe sine din Cartea Vietii. Si oamenii mandri ai puterii din lumea aceasta, si carturarii cei mandri, care socotesc ca L-au scos pe Dumnezeu afara din viata lor si din lume, de fapt s-au scos pe ei afara din Cartea Vietii. Increderea in gandul lor ca L-au scos pe Dumnezeul Cel viu afara din lume este la fel cu convingerea nebunului care ar inchide ochii si ar striga ca a smuls soarele stralucitor de pe cerul instelat. Bogatii mandri si carturarii cei mandri reprezinta, din fericire, o mica parte a oamenilor, caci se afla mai multi oameni sarmani in lume decat bogati si mai multi saraci cu duhul decat invatati cu mandrie. De aceea, se poate spune ca oamenii mandri si bogati ai Romei si carturarii mandri ai Ierusalimului sunt cei putini, in timp ce pastorii saraci din Betleem si craii de la rasarit, cu setea lor dupa adevar, sunt oamenii cei multi din vremea nasterii lui Iisus. Acesti saraci cu duhul sunt cei mai buni, alesi ai Imparatiei lui Hristos si mai sunt si aceia pentru care este mai greu sa intre in aceasta imparatie decat ii este camilei sa treaca prin urechile acului.

Cine sunt acesti crai de la rasarit? Si cum s-a intamplat ca au venit si au dat slava noului-nascut Iisus? Nu putem spune lamurit din care tara rasariteana au venit ei la Ierusalim - din Persia sau Egipt, sau poate din Babilon sau India cea indepartata. Ei au pornit de fapt, implinind o minunata traditie, din diferite tari din rasarit si, intalnindu-se pe drum unul cu altul, au continuat sa mearga impreuna pentru a aduce slava lui Mesia? Dar cunoasterea in de-amanunt a tarii rasaritene din care au venit ei, este o problema marunta. Lucrul cel mai important este acela ca ei au venit in numele intregului rasarit drept-maritor de stea, pentru a aduce slava stelei celei mai stralucitoare a cerului din istoria lumii. Evanghelistul vrea sa ne spuna aceasta - ca ei au venit din rasarit in numele rasaritului, nu in numele unei singure tari sau popor, pentru a da slava Noului-Nascut.”

http://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/sfantul-nicolae-velimirovici-predici/predica-nasterea-domnului-82536.html

joi, 22 decembrie 2011

Predica la Nasterea Domnului (I)

Evanghelia despre magii de la rasarit

(la liturghia din Ziua de Craciun)

Matei 2:1-12

Iar daca S-a nascut Iisus in Betleemul Iudeii, in zilele lui Irod regele, iata magii de la Rasarit au venit in Ierusalim, intreband: "Unde este regele iudeilor, Cel Ce S-a nascut? Caci am vazut la rasarit steaua Lui si am venit sa ne inchinam Lui." Si auzind, regele Irod s-a tulburat si tot Ierusalimul dimpreuna cu el. Si adunand pe toti arhiereii si carturarii poporului, cauta sa afle de la ei: Unde este sa Se nasca Hristos? Iar ei i-au zis: In Betleemul Iudeii, ca asa este scris de proorocul: "Si tu, Betleeme, pamantul lui Iuda, nu esti nicidecum cel mai mic intre capeteniile lui Iuda, caci din tine va iesi Conducatorul, Care va paste pe poporul Meu Israel." Atunci Irod, chemand in ascuns pe magi, a aflat de la ei lamurit in ce vreme s-a aratat steaua. Si, trimitandu-i la Betleem, le-a zis: Mergeti si cercetati cu de-amanuntul despre Prunc si, daca Il veti afla, vestiti-mi si mie, ca, venind si eu, sa ma inchin Lui. Iar ei, ascultand pe rege, au plecat si iata, steaua pe care o vazusera in Rasarit mergea inaintea lor, pana ce a venit si a stat deasupra, unde era pruncul. Si vazand ei steaua, s-au bucurat cu bucurie mare foarte. Si intrand in casa, au vazut pe Prunc impreuna cu Maria, mama Lui, si, cazand la pamant, s-au inchinat Lui; si deschizand vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tamaie si smirna. Iar luand instiintare in vis sa nu se mai intoarca la Irod, pe alta cale s-au dus in tara lor.

Este mai usor pentru omul cel muritor sa masoare adancimile marii si inaltimile cerului instelat, decat sa masoare adancul si inaltimea intelepciunii Dumnezeiesti care vine din voia cerului pentru mantuirea omului. De aceea se afla cu mult mai multi fii ai oamenilor care se daruiesc mai degraba celei dintai decat celei de-a doua lucrari. Mai multi sunt aceia care fac iscodire cu ochii lor decat cu duhul lor. Ceea ce iscodesc ochii pare mai mare, dar, de fapt, ceea ce cerceteaza duhul este nespus mai larg si mai adanc si mai lung. Fiindca Duhul toate le cerceteaza, chiar si adancurile lui Dumnezeu (I Corinteni 2:10).

Adancimea intelepciunii Dumnezeiesti, asa cum era ea la inceputul lumii vechi, mare si minunata, nu era mai mare decat aceea de la inceputul lumii celei noi, prin nasterea Domnului nostru Iisus Hristos. Luati numai, ca un exemplu, intelepciunea de negrait a marturiei Dumnezeiesti a nasterii Domnului nostru, facuta de catre Sfintii Evanghelisti Luca si Matei. Cu privire, la toti cei patru Evanghelisti: desi fiecare dintre ei arata un intreg minunat, ei se intregesc unul pe celalalt, tot asa cum o stea intregeste o alta, tot asa cum vara intregeste primavara, si iarna, toamna. Si asa cum rasaritul nu poate fi priceput fara apus, sau nordul fara sud, tot la fel un Evanghelist nu poate fi priceput fara al doilea, sau doi fara al treilea, sau trei fara al patrulea. Asa cum cele patru colturi ale pamantului, fiecare in felul sau aparte, da la iveala slava si maretia Dumnezeului Celui viu, Unul in Treime, tot asa cei patru Evanghelisti, fiecare in felul sau aparte, da la iveala slava si maretia Mantuitorului Hristos. Unii oameni, potrivit temperamentului lor - si exista in om patru temperamente dominante - afla mai multa pace si sanatate trupeasca in rasarit, altii in apus, altii in nord sau in sud. Pentru cel care nu-si gaseste nici pacea nici sanatatea in nici unul din cele patru colturi ale lumii, se spune in general ca nu lumea este vinovata, ci el insusi. Asadar, unii oameni, potrivit masurii si aplecarii lor sufletesti, gasesc mai multa odihna si vindecare pentru sufletul lor in Matei, pe cand altii in Marcu, Luca sau Ioan. Pentru unul, totusi, care nu-si gaseste nici odihna, nici vindecare pentru sufletul sau in nici unul din cei patru Evanghelisti, nu este din vina Evanghelistilor, ci numai din vina lui. Cineva poate spune deschis ca nu exista nici un leac pentru unul ca acesta. Ziditorul omului este atotintelept si atotmilostiv. El cunoaste felurimea si slabiciunea firii noastre omenesti si de aceea ni-i daruieste pe cei patru Evanghelisti, pentru a ne ingadui fiecaruia dintre noi, potrivit firii sale sufletesti, sa ne lipim de una dintre Evanghelii mai grabnic si mai usor decat de celelalte trei, astfel incat aceasta Evanghelie sa poata fi pentru noi cheia pentru celelalte.

Faptul ca intelepciunea Dumnezeiasca, care se arata in alcatuirea si randuiala invataturii Evangheliei, poate straluci cu mult mai limpede, vom cerceta astazi o intamplare infatisata de doi dintre Evanghelisti - Luca si Matei: nasterea lui Hristos asa cum a fost aratata de ei. Acesti doi Evanghelisti au avut, mai presus de toate, unul si acelasi izvor de inspiratie, Dumnezeu: pentru a arata credinciosilor, in Persoana Domnului Hristos, doua insusiri impreuna-lucratoare care l-au impodobit odinioara pe stramosul nostru Adam in Rai, si fiecare dintre acestea au fost pierdute de el prin partasia sa cu pacatul satanic. Desi cele doua insusiri par sa se afle in razboi, acestea se intregesc in chip minunat una pe alta, tot asa cum lumina soarelui de sus se uneste cu florile campului care cresc din pamant. Una dintre aceste insusiri este libertatea imparateasca si cealalta este ascultarea de fiu. Una o cere pe cealalta; una o slobozeste pe cealalta de stramtorare, desi una o poate imprejmui pe cealalta si o poate duce la pieire. Cele doua s-au nascut ca gemenii, vietuiesc ca gemenii si se sfarsesc ca gemenii. Ascultarea desavirsita merge impreuna cu libertatea nemarginita, ascultarea ingradita, impreuna cu libertatea ingradita, si neascultarea impreuna cu lipsa de libertate. Sfintii Evanghelisti cumpanesc una cu cealalta: aratand oamenilor cu limpezime, pe de o parte, libertatea imparateasca a lui Dumnezeu-Om si, pe de alta, ascultarea Lui de fiu, smerita.
http://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/sfantul-nicolae-velimirovici-predici/predica-nasterea-domnului-82536.html

luni, 19 decembrie 2011

Sfântul Ignatie Teoforul

”Sfantul Ignatie Teoforul este sarbatorit pe 20 decembrie. Se crede ca a fost pruncul luat in brate de Hristos si dat ca exemplu de smerenie ucenicilor Sai (Matei 18, 2-4). Numele "Teoforul" vine de la marturia sa din epistole, unde scrie ca "Il poarta pe Hristos in inima". Potrivit traditiei, Ignatie a fost episcop de Antiohia, al treilea in succesiune la scaunul episcopal, primul fiind Sf. Ap. Petru, iar al doilea Evodiu, conform marturiilor lui Eusebiu, Origen si Ieronim. Pentru ca nu a lepadat credinta in Hristos, a fost aruncat in arena si sfasiat de lei, in jurul anului 110, in timpul domniei imparatului Traian (98-117). Particele din moastele sale se afla in Catedrala episcopala din Galati, la Schitul Darvari din Capitala si la Manastirea Tismana.

Din nefericire, ceea ce se retine din aceasta zi este doar taierea porcilor. Nu stiu care este originea acestui obicei. Potrivit unor cercetatori, acest ritual al injunghierii porcului nu era facut pentru indestularea familiei cu hrana, caci el amintea de jertfele aduse in antichitate zeitatilor care se nasteau si mureau in perioadele de innoire a timpului calendaristic. De aceea, in ziua de Ignat, fiecarui membru al familiei i se facea o cruce cu sangele porcului si se spunea ca e bine sa vezi sange in aceasta zi.

Tinand seama ca astazi oamenii nu se mai insemneaza cu sangele porcului, din acesta zi nu mai ramane decat indestularea pantecelui. Cert este ca Biserica nu poate recomanda si incuraja taierea porcilor in vreme de post. Pentru crestini, Craciunul nu e doar prezenta unor carnati, sarmale, sunca, caltabosi, cozonaci, ...pe masa. Pentru acestia, important e ca Fiul lui Dumnezeu sa Se nasca in ei. Dar omului din zilele noastre ii este mai usor sa taie porcul, sa-si condimenteze carnatii si sa-i manance fara retineri. De altfel, isi spune ca e destul de dificil sa explice cum Fiul lui Dumnezeu, nascut din vesnicie din Tatal, Se naste din Fecioara Maria. Asa ca alegerea sa sta in ceea ce ii cere mai putin efort.

Atat de mare era credinta celor din vechime, incat ei respectau cu sfintenie vremea postului. Astfel, taierea porcului se facea dupa Craciun, ca nu cumva sa se spurce vreun vas cu carne de porc, cu "de dulce". Astazi, se crede ca porcul trebuie taiat in ziua de Ignat, pentru ca de acum incolo nu se mai ingrasa, nu mai pune carne pe el si nu mai mananca, pentru ca si-a visat taierea.

Nu-mi ramane decat sa va reamintesc ca viata nu inseamna doar "a umbla in trup", adica a indestula pantecele si a saraci inima.”
Adrian Cocosila
http://www.crestinortodox.ro/editoriale/sfantul-ignatie-taierea-porcilor-98418.html

duminică, 18 decembrie 2011

Rugaciune pentru vrajmasi - Sf. Nicolae Velimirovici

"Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem! Vrăjmaşii m-au împins şi mai mult spre Tine, în braţele Tale, mai mult decât prietenii. Aceştia m-au legat de pământ şi mi-au răsturnat orice nădejde spre pământ. Vrăjmaşii m-au făcut străin faţă de împărăţiile pământeşti şi un locuitor netrebnic faţă de pământ. Precum o fiară prigonită, aşa şi eu, prigonit fiind, în faţa vrăjmaşilor, am aflat un adăpost mai sigur, ascunzându-mă sub cortul Tău, unde nici vrăjmaşii, nici prietenii nu pot pierde sufletul meu.
Doamne, binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem. Ei au mărturisit în locul meu păcatele mele în faţa lumii. Ei m-au biciuit, când eu m-am cruţat de biciuire. Ei m-au chinuit atunci când eu am fugit de chinuri.

Ei m-au hulit atunci când eu m-am măgulit pe mine însumi.

Ei m-au scuipat atunci când eu m-am mândrit cu mine însumi.

Când eu m-am făcut înţelept, ei m-au numit nebun.

Când m-am făcut puternic, ei au râs de mine ca de un pitic.

Când am vrut să conduc pe oameni, ei m-au împins înapoi.

Când m-am grăbit să mă îmbogăţesc, ei m-au smucit înapoi cu mână de fier.

Când m-am gândit să dorm liniştit, ei m-au trezit din somn.

Când mi-am zidit casă pentru viaţă lungă şi liniştită, ei au răsturnat-o şi m-au izgonit afară. Într-adevăr, vrăjmaşii m-au dezlegat de lume şi mi-au prelungit mâinile până la veşmântul Tău.
Binecuvântează Doamne pe vrăjmaşii mei!
Binecuvântează-i şi-i înmulţeşte; asmute-i şi mai mult împotriva mea, ca fuga mea spre Tine să fie fără întoarcere; ca să se rupă nădejdea mea în oameni ca pânza de păianjen; ca smerenia să împărăţească deplin în inima mea; ca inima mea să devină mormântul celor rele. Ca toată comoara mea să o aduni în ceruri. Ah, de m-aş elibera odată de autoamăgire, care m-a încâlcit într-o mreajă cumplită a vieţii înşelătoare!
Vrăjmaşii m-au învăţat să ştiu ceea ce puţini ştiu în lume: că omul nu are pe pământ vrăjmaşi afară de sine însuşi. Doar acela urăşte pe vrăjmaşi, care nu ştie că vrăjmaşii nu sunt vrăjmaşi, ci prieteni severi. De aceea, Doamne, binecuvântează pe prietenii şi pe vrăjmaşii mei! Sluga blestemă pe vrăjmaşi, căci nu ştie, iar Fiul îi binecuvântează, căci ştie. Fiul ştie că vrăjmaşii nu pot să se atingă de viaţa lui. De aceea, El păşeşte liber între ei şi se roagă lui Dumnezeu pentru aceştia. Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem!"
Sursa: http://www.ziarullumina.ro/articole;1817;1;63362;0;Duhovnicesti-Rugaciune-pentru-vrajmasi.html

sâmbătă, 17 decembrie 2011

"Limbile sa salte" - Grupul "Stavros" al Manastirii Caraiman - Colind

sâmbătă, 10 decembrie 2011

Craciunul branduit

”Intr-o lume in care pana si Hristos, Fiul lui Dumnezeu intrupat, a facut obiectul unei "tranzactii", fiind vandut pe treizeci de arginti, nu este nicio problema in a vinde sau a cumpara, orice altceva, in "numele" Lui. Aceasta se pare ca este premisa de la care pornesc conducatorii marilor dar si micilor companii care, nu de putina vreme, au facut din Nasterea Domnului o sarbatoare a bauturilor racoritoare (la noi in plina iarna!), a renilor si a elfilor etc.

Craciunul, aducator de profit sau de sfintenie?

Intr-o societate de consum, Nasterea Domnului vinde. Aceasta este realitatea pe care nu o pot pierde din vedere firmele si agentii comerciali, mari "vanatori de profit” care, deja de pe acum, incerca sa ne familiarizeze cu "magia sarbatorii”. O ghirlanda aruncata pe raft, cateva stelute coborate de pe "firmamentul” de rigips si cate un Mos Craciun zambitor asezat strategic in magazin, si suntem invaluiti de "spiritul Craciunului”.

Craciunul insa, asa cum ne apare in reclame si in magazine, este o sarbatoare dezradacinata, ce nu face nimic altceva decat sa ne dezradacineze si pe noi. Craciunul branduit ne pune inainte o sarbatoare din care lipseste esentialul, insasi Nasterea Domnului. Dar nu numai atat, ne lipseste si de continuitatea cu traditia, cu modul in care a fost perceputa si traita aceasta sarbatoare, "singurul lucru nou sub soare”, "inomenirea lui Dumnezeu” sau Nasterea Domnului, de catre mosii si stramosii nostri, in satul romanesc.

Sa tinem seama de faptul ca bucuria Craciunului nu trebuie cautata in magazine, ci in Biserica. Or aici, aceasta bucurie, paradoxal, incepe prin post. Craciunul magazinelor este unul extrem de generos, ofertant, in timp ce in Biserica, Nasterea Domnului se cere intampinata prin taierea voii si asceza. Acest lucru nu prea ii cade bine omului contemporan. De aceea, ii este mai la-ndemana "Craciunul generos”.

Asa se face ca aceasta sarbatoare este intampinata de catre noi, cei de astazi , cu multa artificialitate si superficialitate uitand ca Nasterea Domnului in Betleemul Iudeii este un eveniment supranatural si deosebit de profund. In acest sens, in Biserica aflam acel "altceva" pe care magazinele si niciun alt produs nu ni-l pot oferi, sfintenia. Din Craciunul branduit lipseste cu desavarsire aceasta dimensiune a sfinteniei, in timp ce Nasterea Domnului tocmai acest lucru il vesteste, posibilitate sfintirii omului si a mantuirii in Hristos.

O bucurie de o viata

Bucuria Craciunului branduit este una efemera. Trece odata ce comerciantii isi aduna ghirlandele si beculetele din magazine, iar noi strangem bradul, impodobit cu ceva vreme in urma cu mult entuziasm. Bucuria Nasterii Domnului insa ne poate insoti - si trebuie sa ne insoteasca - nu numai in preajma sarbatorilor de iarna, nici macar in cursul unui an liturgic, ci de-a lungul intregii vieti. Bucuria Nasterii Mantuitorului, prin care primim "lumina cunostintei”, este fara indoiala una de o viata. Craciunul branduit nu este numai neputincios spre a ne face partasi acestei bucurii, ci, mai mult, poate deveni chiar o piedica in calea ei.

"Un Craciun nebranduit!” – o noua urare de Craciun

Craciunul a devenit astazi atat de "frumos” impachetat, incat nu-L mai putem intrezari pe Hristos intre atata poleiala si markenting.

De aceea, va doresc tuturor sa petreceti pe cat se poate un Craciun nebranduit, purtand aievea ecouri de cantari ingeresti si de colinde, miresme de covrigi, mere si cozonaci rumeniti, precum odinioara in odaia bunicii. Un Craciun bogat in daruri precum ale magilor, adica mici, dar cu semnificatii profunde.

Un Craciun in care sa ne aflam poate pentru prima data, chiar daca si pentru scurt timp, nu atat in calitate de potential consumator (cumparator), cat de om chemat la indumnezeire. Acest om este din fire colindator (binevestitor) si daruitor, pentru ca primeste Darul facut de Dumnezeu-Tatal tuturor oamenilor si fiecaruia in parte, pe Hristos, "Mesia chip luminos”.

Radu Alexandru”

Sursa